Idei de vineri seara

Fără sa îți dai seama, ești aruncat de timp în mijlocul unei seri de vineri…. acasă. Nici nu  mai știi când a dispărut șefa cu brațele cartonate de atâtea dosare, care, evident, au mereu aceeași destinație – biroul tău. Nici traficul infernal de la Universitate și nici zloata din parcarea blocului nu te-au furat cu detalii inutile și goale. Te-ai trezit acasă, punându-ți tricoul cu „Un zâmbet gratis”, fixat în fața oglinzi suple, de pe ușa dulapului.

Vinerea e gura ta de aer și de miorelaxare, de pregătire pentru o dimineață de sâmbătă așteptată până la 11 în pat, pentru o noapte de sâmbătă gonită prin puburi și pentru o duminică de cafea picotită cu mama, care are grijă să satisfacă bucătăria cu mirosuri de plăcintă.
Așa că, vinerea e după-amiaza în care îți aștepți prietenii la un film, la un carte târzie sau, pur și simplu, la masă. Norocul tău că tocmai ți-ai instalat aplicația Food Panda pe telefon, la insistențele colegiului de birou, gurmand până în măduva oaselor.
În felul ăsta, zâmbetul tău gratis de pe tricou, va fi suficient pentru a fi o gazdă bună. De restul se ocupa minunatul Panda.
Aplicația e parca special gândită pentru tinerii colorați, efervescenti și diferiți, care nu reușesc niciodată sa se pună de acord asupra unui singur restaurant de unde să comande. Cu zeci de restaurante, pizzerii, cofetarii înscrise în program, fiecare mănâncă ce vrea, de unde vrea… la mine acasă, vineri seara.

Sursa 
http://www.divahair.ro/culinar/5_idei_de_mancare_la_pachet_pentru_birou_si_pentru_scoala

(Visited 92 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *