Despre drepturi încălcate și One World Romania

Dacă tot a trecut agitația din jurul decernării premiilor Oscar (cu tot cu surprize, aprecieri, bârfe și frustrări), vă invit la festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului, One World Romania, care va avea loc la București în perioada 16-22 martie.
Anul acesta vor fi prezentate 35 de filme (grupate pe 10 secțiuni), care dezbat subiecte diferite, de la discriminarea femeilor asiatice într-o Românie știrbită de Occident, la povești ce dezvăluie aspecte neștiute ale continentului african; de la copii ce au în grijă alți copii în lipsa părinților plecați în străinătate, până la demolatori de clădiri și istorie.

Ediția din acest an a festivalului promovează conceptul de „kino – maidan”, tocmai pentru a atrage atenția asupra necesității de liberă exprimare. Într-o societate îngrădită de jocurile mediului politic, dreptul la opinie al cetățenilor este reprimat de cei influenți și dominanți.
Astfel că, oportunitatea întâlnirii pe „maidan” pentru a dezbate prioritățile și drepturile comunității este binevenită.

Despre drepturile femeilor care își doresc să aducă pe lume un copil și despre angajatorii care pornesc o avalanșă de amenințări la adresa lor, nu se prea vorbește.

Despre dreptul mamei de a alege cum să nască (în spitalele de stat), despre frică și umilire și despre personalul medical care, în cel mai important moment din viața unei femei, îi ironizează țipetele și lacrimile, îi aplică proceduri brutale ( palme, coate și tăieturi); despre toate astea nu se vorbește din cauza traumei suferite.

Despre dreptul nou-născutului de a sta pe pieptul mamei imediat după naștere, în „ora magică”, pentru a-și regla temperatura, respirația și ritmul cardiac, și despre asistente medicale mult prea grăbite; despre aceste lucruri nici măcar nu se poate menționa în spitalele de stat.

Despre dreptul tinerei mame de a primi informația corectă din partea personalului specializat privind alăptarea și recuperarea, despre dreptul bebelușului de a nu primi în spital formulă de lapte praf, în detrimentul laptelui matern; despre acestea nu se dorește să se vorbească.

Despre dreptul bebelușilor de a fi alăptați la cerere și despre moraliștii care nu acceptă să vadă în parc sau în tramvai o femeie care alăptează, acuzând-o de nerușinare, dar care rânjesc seară de seară la parașutele lui Capatos, de asemenea, nu se prea vorbește.

Despre dreptul copiilor și al adolescenților de a urma școli care abordează mult mai natural educația (prin metode ca Waldorf sau Montessori)  sau despre părinți care îndrăznesc să aleagă homeschooling-ul pentru copiii lor și despre comunitățile rigide care-i stigmatizează și îi marginalizează ca pe niște visători ciudați, nu se vorbește.

Despre dreptul copiilor de a nu apărea „stând pe oliță” sau dansând din buric în postările de pe rețelele de socializare și despre părinți inconștienți de repercursiunile unor astfel de alegeri,  nici măcar nu se amintește.

Despre toate aceste drepturi încălcate (alături de mult dezbătutele discriminări rasiale, abuzuri și violențe din cadrul familiei sau al societății) , trebuie să se afle pentru a responsabiliza fiecare individ în parte.
Suntem datori copiilor noștri și generațiilor următoare să începem să vorbim, în primul rând.
Să avem curajul de a înfrunta omul de lângă noi, instituția sau comunitatea, în cazul în care drepturile ne sunt încălcate!
Și e important să știm că exista organizații și specialiști care luptă alături de noi, în acest sens. Pentru că, în definitiv, suntem toți egalii unei singure lumi.

(Visited 58 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *