Fire de vara

Înaintează cu greu pe coama gardului de lemn o gărgăriță decolorată de soare, întinzându-si, din când în când, aripile obosite. O privesc pe sub ochelarii de soare, în timp ce îmi sprijin obrajii roșii în palme. Înaintează spre umbra pălăriei mele, ca și când ar fi descoperit un izvor de apă. Se oprește preț de câteva secunde, își desface din nou aripile măsoară zarea, apoi se pierde în liniștea grădinii. Iar eu rămân hipnotizată de lumea ei mută și infinită.

Aud totuși sacadat, ticăitul ceasului de la mână și-mi amintesc de lumea mea. E trecut de zece. Traficul probabil s-a mai domolit, așa că ar fi cazul să mă pregătesc de plecare. Sorb și ultima gură de cafea în drum spre oglindă. O coadă rapidă, un ruj nude, balerinii turcoaz si sunt gata de plecare.

Programarea e la unsprezece, plus încă două ore – cât durează procedura, plus ora de întoarcere, ziua aproape a trecut. În timp ce aștept la semafor îmi amintesc de șezlongul confortabil din grădină și de insectele fericite pentru care timpul nu pare să existe. De multe ori m-am gândit cum ar fi să pot face acasă toate procesurile obositoare de la salon. Cum ar fi să pot beneficia de o epilare definitivă acasă, cu costuri reduse, dar mai ales, cu mult timp liber câștigat? Un epilator portabil pentru uz casnic cu siguranță, mi-ar fi de folos.

De curând am descoperit Silk’n SensEpil, unul dintre cele mai noi dispozitive pe bază de impuls luminos (Home Pulse Light) ce poate fi folosit în siguranță acasă. Are o eficiență foarte bună, este ușor de utilizat, economic, dar cele mai importante aspecte (cel puțin din punctul meu de vedere) sunt timpul câștigat și confortul de acasă.
La capitolul siguranță, am văzut că dispune de Skin Sensor, responsabil să identifice tipul de piele și să analizeze dacă procedura se poate realiza cu succes, în deplină siguranță. Mai mult, modul de utilizare este deosebit de simplu, nefiind nevoile să se exercite vreo presiune pentru a declanșa impulsurile luminoase. Singurul disconfort minim resimțit în timpul procedurii este senzația ușoară de „ciupitură” pe care o lasă pe piele un elastic intins (mult inferioară procedurilor dureroase cu ceară sau alte aparate).
Pentru că aminteam mai devreme de timpul câștigat, în detrimentul orelor pierdute în trafic și la saloanele de cosmetică, acest dispozitiv nou poate epila până la 6 cm² , o zonă mult mai mare comparativ cu celelalte aparate similare de pe piață. La asta se adaugă și frecvența mare a impulsului luminos, astfel că tot procesul de depilare devine unul rapid, eficient și comod.

În astfel de condiții, vara mea s-ar vedea mult mai des din confortul de acasă, sub baldachin, alături de paharul rece cu sirop de trandafiri și zumzăitul celor mai mici locatari ai grădinii mele.

(Visited 61 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *