Cum ne-am planificat vacanța în Bucovina

Despre călătorii de vis și concedii reușite am citit și am experimentat mult în ultimii ani. Am învățat că, pentru a-ți construi cele mai reușite amintiri, informarea și planificarea sunt primele și cele mai importante aspecte.
Cum suntem în plin sezon al concediilor am hotărât să construim puzzle-ul unei vacanțe magice în cel mai frumos colț românesc – Țara de Sus sau Țara Fagilor.

Dacă până acum doi ani, vacanțele noastre se rezumau la două valize și două perechi de ochelari de soare, din momentul apariției celui de-al treilea membru gălăgios în familie, lucrurile s-au schimbat. După lungi dezbateri și negocieri am decis să plecăm în acest an în nordul minunat al Moldovei. Inspirată de curajul Adrianei Cocic și al minunatei ei familii, vom îndrăzni să ne aventurăm în cea dintâi călătorie în trei, mai lungă de 2 ore (distanța obișnuită până la bunici).

Ca orice mamă care vrea să se simtă stăpână pe situație, listele lungi și review-urile cunoștințelor sunt pietre de temelie în organizarea unei călătorii.

1. Alegerea destinației. Cred că, în 50% din cazuri, destinația este cea care provoacă vacanța. Auzi o impresie de la un bun amic, afli o poveste despre un eveniment, răsfoiești pozele celor care au trecut pe acolo, descoperi legende și împletești altele în imaginație.
În cazul nostru, alegerea Bucovinei ca destinație (și) pentru acest an, se traduce prin dependența pe care ne-a creat-o acest loc dumnezeiesc la ultimele întâlniri (mai lungi, mai scurte, mai verzi sau mai tomnatice) și din dorința de a transmite bucuria noastră și micuței Gărgărițe.

2. Stabilirea perioadei de concediu, astfel încât să se plieze pe programul și preferința tuturor membrilor familiei.
Ca de obicei, noi ne dorim să bifăm și câteva evenimente locale, pline de istorie și tradiție, astfel că perioada iulie-august este cea mai ofertantă: Târgul de Sfânta Maria al Meșterilor Populari, Festivalul „Bucovina, mândră floare” (5-8 august, Vatra Dornei), Zilele Humorului și Festivalul Internațional de Caricatură și Literatură Umoristică (9-12 iulie), Festivalul Păstrăvului de la Ciocănești (15-16 august), Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Putna (hram), Festivalul concurs de toacă pentru copii și tineret „Lemnul Sfânt care cântă” (2 august, biserica din Dumbrăveni), Săptămâna plutăritului pe Bistrița Aurie (10-16 august, Ciocănești).

3. Alegerea locului de cazare. Din nou, urmărim anumite criterii de bază: confort ridicat la preț rezonabil, amplasare cât mai bună, existența unui restaurant care să ofere preparate tradiționale de cea mai bună calitate, amabilitatea personalului (aici intervin părerile cunoscuților sau chiar propriile păreri).
Din experiența anilor trecuți, Best Western Bucovina, din centru orașului Gura Humorului, este cel mai potrivit loc de cazare și relaxare din Bucovina. O spun cu subiectivism, din perspectiva clientului mulțumit, dar și cu obiectivismul susținut de reputația acestui lanț hotelier prezent în peste 100 de țări. Condițiile de cazare potrivite atât cuplurilor, familiilor cu copii, cât și grupurilor numeroase, bucătăria bucovineană excepțională, pusă în valoare de cei mai buni bucătari (nicăieri nu am gustat o ciorbă rădăuțeană în pâine mai bună decât cea din restaurantul lor), deschiderea, buna dispoziție și profesionalismul personalului dispus să ofere informații (turistice, istorice sau gastronomice) și consiliere tuturor clienților, oportunitățile multiple de relaxare și petrecere a timpului liber (de exemplu, centrul VitalitySpa), implicarea în proiectele comunității și susținerea tradițiilor care fac atât de specială zona Bucovinei, toate acestea aspecte clasează Best Western Bucovina ca fiind cel mai frumos hotel din întreaga regiune.

4. După fixarea perioadei și a locului de cazare, stabilirea itinerariului optim este un punct important de pe lunga listă de vacanță. Ținând cont tot timpul de siguranța și confortul celui mai mic membru al familiei, planificarea fiecărei zi a călătoriei și a traseelor este esențială pentru reușita vacanței. Distanțele dintre localități și posibilitatea opririlor dese vor permite mici pauze pentru gustări, poze sau schimbări de scutece 🙂 .

Mai jos am detaliat planul zilnic de la care vom încerca să ne construim vacanța. Dacă vom reuși să bifăm măcar 20% dintre obiectivele enumerate, vom putea spune că am avut o vacanță foarte reușită (luăm în calcul, ca de obicei, coeficientul de dispoziție al micuței Gărgărițe)
Ziua 1: totdeauna, prima zi este rezervată acomodării și refacerii după drumul istovitor (în cazul de față, se vor depăși șapte ore de drum, de la București la Gura Humorului), mai ales când ai la purtător și un mic Titirez gălăgios :).
Ziua 2: Gura Humorului – Suceava – Gura Humorului (cu vizitarea Cetății de Scaun a Sucevei, Curții Domnești și a Muzeului Satului Bucovinean).
Ziua 3: Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Ciocănești – Pasul Prislop și înapoi. Majoritatea obiectivelor de pe acest traseu sunt deja cunoscute nouă din călătoriile anterioare, dar tocmai pentru că ne place tare mult traseul, nu avem cum să nu îl parcurgem de fiecare dată când avem ocazia . Obiective: Muzeul Lemnului din Câmpulung, Parcul Central din Vatra Dornei cu vestitele veverițe, comuna Ciocănești, în care e musai să ne nimerim în timpul Festivalului Păstrăvului, Biserica Sfânta Treime Prislop.
Ziua 4: din nou, repaus, mai ales că orașul are de oferit priveliști deosebite. Fie ca mergi pe malul Humorului sau pe malul Moldovei, fie că faci drumeții pe dealurile din apropiere, fie că vizitezi minunatul Voroneț sau mânăstirea Gura Humorului, cu siguranță nu te poți plictisi în acest oraș. În plus, ofertele hotelului pentru relaxare și timp liber sunt binevenite. Chiar dacă, de data aceasta, orele de spa vor alterna cu salina sau spațiul de joacă al piticilor, concediul în trei va fi unul grozav. Am ajuns în acel moment al vieții în care bucuria celor mici hrănește zâmbetul și satisfacția noastră, a adulților.
Realizez că, oricât de ciudat ar părea, nu îmi e dor de vacanțele în doi, căci acelea erau imperfecte fără chiote de copil. Până la urmă, însuși Bucovina înseamnă moștenire de familie, unicitate și dragoste. Ea ne îndeamnă și ne responsabilizează în fața propriilor copii să transmitem valoarea adevărată, esența lucrurilor și bucuria vieții, dincolo de vremuri și de prejudecăți. Natura, primită în dar și sfințită aici, în Bucovina, de istoria grea, este pâinea cu sare a Moldovei, pentru orice călător. Dacă eu, la poveștile de seară pe care i le citesc copilului meu la culcare, nu îi presar și legende bucovinene, cu voievozi, și zimbri, și codrii seculari, atunci cu siguranță am irosit un dar de preț. În schimb, dacă îi răsfoiesc amintirile și pozele din vacanțele petrecute împreună, pot spera că minunățiile acestei țări nu îi vor rămâne indiferente.
Ziua 5: Gura Humorului – Fundul Moldovei – Sucevița – Putna și înapoi. Ca obiective: Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Sucevița, Mânăstirea Putna și muzeul mănăstirii, Chilia lui Daniil Sihastru.
Ziua 6: Gura Humorului – Tg. Neamț (și împrejurimile) – Gura Humorului, cu revederea Cetății Neamțului, Humuleștiul drag și casa memorială a Veronicăi Micle și descoperirea unor obiective noi: mănăstirile (Neamț, Agapia și Văratec) și rezervația de zimbri. Din păcate, chiar dacă vom fi în apropiere în preajma hramului Cuvioasei Teodora de la Sihla, drumul anevoios și harta încărcată pentru cea de-a șasea zi, nu ne vor permite să urcăm și la mănăstirile Sihla și Sihăstrie. Le lăsăm ca pe o promisiune de viitor, pentru a reveni în acest minunat ținut moldovenesc, într-o altă vacanță.
Ziua 7: repaus în Gura Humorului, punctul central al expedițiilor noastre bucovinene. Cu o zi înainte de plecare, revederea la pas a orașului, slujba de Sfânta Maria de la Voroneț, somnul dulce al micuței noastre gărgărițe din parcul mănăstirii, meșterii populari așezați de-a lungul aleilor și suvenirurile pline de încărcătură emoțională pentru cei de acasă, toate acestea ne vor da energie pentru călătoria lungă spre casă.

5. Bagajul, cel din urmă punct al listei, dar, cu siguranță, cel mai greu. Solicitant pentru orice femeie, epuizant pentru toate mamele, bagajul este cel căruia i se alocă cea mai mare coală de hârtie, cel mai mult spațiu în mașină și cea mai mare perioadă de pregătire. Iar atunci când intră în calcul și un copilaș, cu siguranță 70% din bagaj îi revine acestuia (scutece, olițe, castroane, borcănașe, cărți zornăitoare, plușuri și bavețele, plus haine, multe haine).
Cu toate astea, așa cum am precizat și mai sus, vacanța în trei din acest an (sau în patru, cine stie, de peste doi ani) va fi de neuitat.
Și ce loc mai bun de manifestare și transmitere a valorilor de familie, dacă nu ținutul plin de istorie și spiritualitate al Bucovinei!

(Visited 277 times, 1 visits today)

2 thoughts on “Cum ne-am planificat vacanța în Bucovina

  1. Cred ca nordul țării e cel mai bogat și recreativ colț din câte am vizitat. Păcat ca pe mine ma despart 800 de km de Bucovina 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *