Copilul meu e rușinos?

De când m-am întors la serviciu, weekendurile au rămas cele mai prețioase surse de energie pentru suflet și minte, iar momentele petrecute lângă soțul și fiica mea sunt din ce în ce mai prețioase. Dacă în ultimii doi ani am simțit că timpul a evadat din cadranul ceasului, singurul reper al zilelor noastre frumoase fiind „ora la care se întorcea tati de la serviciu”,  de câteva săptămâni contorizez din nou viața la minut.

Duc enorm de mult dorul plimbărilor zilnice alături de buburuza mea, cum probabil și ea simte. Mai ales că, în ultima perioadă am sesizat o nouă atitudine a ei în momentele în care interacționează cu persoane adulte străine.
Acasă, Maria este dezinvoltă, foarte vorbăreață, îi place mult să cânte și să joace teatru (deseori vorbim pe voci și interpretăm roluri). Atunci când cunoaște o persoană nouă, în mediul calm de acasă, păstrează o atitudine rezervată maxim un minut, după care își dezvăluie toate secretele. În afara căminului, analizează mult mai mult persoanele necunoscute înainte de a interacționa cu ele. Uneori le evită privirea, alteori se lipește ca un magnet de mine și scoate un „Bună!” palid, doar după încurajări venite din partea mea. 

Cele mai frecvente remarci pe care le primește în astfel de situații sunt cele de genul expresiei „Ce fetiță rușinoasă!”. Aproape de fiecare dată intervenția mea se rezumă la „Nu e rușinoasă, încă nu v-ați împrietenit”. Însă în ultimul timp, Maria a început să asocieze atitudinea ei cu întrebarea primită, răspunzând din proprie inițiativă „Da”.

Am învățat că fiecare copil e unic, dar sunt convinsă că această „sfială” din partea celor mici a fost sesizată și de alți părinți.
Așa că am îndrăznit să cer sfatul unor specialiști, iar răspunsurile primite le împărtășesc cu voi. Cele care mi-au oferit sprijin sunt inițiatoarele proiectului Eu, părinte, ghemotoc: Ioana Agachi și Nicoleta Căpraru, psihoterapeuți centrați pe persoană, cu o experiență de peste 50 de ateliere de parenting realizate.

  •  Este rușinea un sentiment cu care ar trebui să facem cunoștință încă din copilărie?

Nicoleta: În primul rând cred că ar fi necesar să clarificăm sentimentul de rușine. Sensul de bază este acela de jenă provocată de o greșeală, de un lucru pe care nu am reușit să îl facem sau nu l-am făcut bine, sentiment ce poate apărea o dată cu înțelegerea noțiunilor de bine și rău, care se întâmplă după vârsta de 3 ani.
Însă în situația adusă în discuție de tine ne referim la rușine ca și timiditate, sfială, iar acest sentiment este unul normal și inevitabil, mai ales când vorbim de interacțiunea unui copil mic cu un mediu sau cu persoane necunoscute. De multe ori acest sentiment firesc ne încearcă și ca adulți, atunci când suntem în situații noi, și de aceea este important să îl recunoaștem și să îl validăm la copiii noștri, oferindu-le siguranța de care au nevoie. Așadar, este important să întâmpinăm cu deschidere și acceptare timiditatea copilului, de la cea mai mică vârstă, ținând cont de contextul în care aceasta apare.

  •  Ați întâlnit, cu siguranță, în jurul vostru expresii de genul: „Ce rușinos ești!”, „Ți-a mâncat pisica limba?”, „Cu cine semeni așa de mut?”.  Acestea îl fac pe copil să asocieze comportamentul lui rezervat cu un sentiment rău, pe care nu ar trebui să îl simtă.
    Cum încurajăm copiii să nu se jeneze de sentimentele lor, indiferent dacă sunt sau nu constructive?

Ioana: Primul pas și o regulă generală pentru orice ține de lumea emoțională este acceptarea, adică să permitem ghemotocului nostru să simtă orice, chiar dacă nouă ne place sau nu acea emoție. Al doilea pas este empatia, adica îl încurajăm pe cel mic să se exprime prin înțelegere și lipsa criticii ca și cum am fi niște mici exploratori alături de ei și încercăm să vedem de unde a aparut acea emoție și ce vrea ea să ne transmită. Este de dorit ca această încurajare să aibe loc în afara situațiilor sociale, când ghemotocul este prea preocupat de presiunea exterioară pe care o simte. De asemenea este important să adaptăm mesajele noastre la vârsta celui mic, de exemplu în cazul vârstei de 2-3 ani încurajarea emoțiilor este mai eficientă în cadrul jocurilor decât în cadrul unor discuții serioase.

  • În general, folosirea abuzivă a criticilor duce într-un final la însușirea acestora de către copii.
    Poate un copil să devină rușinos dacă aude mereu din partea celorlați că e „prea timid”, „prea mototol” sau „prea tăcut”? 

Nicoleta: Modul în care noi răspundem și etichetăm emoțiile și comportamentul copilului are într-adevar impact asupra percepției de sine a celui mic. Reacția noastră este, pe de o parte, modelul pe care îl oferim copilului spre a-l prelua în interacțiunile cu ceilalți și, pe de altă parte, modelul pe care îl va avea pentru se accepta pe sine, cu tot ceea ce simte. Vestea bună este că aceste modele sunt preluate de la persoanele semnificative din viața copilului(mama, tata, bunicii) și nu de la persoanele cu care interacționează în mod ocazional. Astfel, este foarte important, ca în primii 3 ani de viață, aceste persoane să ofere copilului acceptare și iubire necondiționată pentru a avea încredere în el insuși și în propriile percepții și emoții.

  • Atitudinea părinților în momentul în care proprii copii sunt etichetați nu este, de cele mai multe ori, potrivită. Fie că aprobă afirmațiile, fie că răspund cu un zâmbet în colțul gurii, ei nu își susțin copiii.
    Ce ar trebui să facă un părinte în momentul în care o altă persoană îi spune că are un copil rușinos?

Ioana: În primul rând atenția părintelui ar trebui să se îndrepte către cel mic și să-i ofere siguranța și acceptarea legată de reacția lui.
De exemplu: „Este în regulă dacă nu vrei să interacționezi sau să-i răspunzi doamnei. Când te simți pregătit sau dorești acest lucru sunt sigură că doamna te va asculta.”
Legat de interacțiunea cu ceilalți adulți si modul lor de adresare față de copil, discuția cu aceștia ar fi de dorit să aibă loc în privat.

  • Dacă, întradevăr, copilul are o fire introvertită, cum îi antrenăm încrederea, astfel încât să o folosească pe post de barieră pentru criticile primite?

Nicoleta: Primul pas pe care îl putem face pentru dezvoltarea încrederii în sine este acceptarea. Da, copilul meu este introvertit, este timid, interacționează mai puțin cu ceilalți etc. și îl accept așa cum este. Validarea sa ca persoană diferită și independentă este esențială pentru modul în care copilul va dezvolta relațiile cu ceilalți pe viitor, deoarece va avea încredere în el și se va raporta la situații în funcție de propriile nevoi și dorințe. Este de preferat să nu forțăm copilul să se comporte într-un anumit fel în situații care nu îi sunt confortabile, să nu avem așteptări care nu sunt conforme cu firea lui și, pe cât posibil, să îl pregătim dinainte pentru interacțiunile care știm că sunt solicitante pentru el.

  • Presupunând că noi suntem cei care întâlnim un cuplu cu copil timid, cum interacționăm în primele momente cu el, fără să riscăm etichetarea sau, mai rău, ignorarea acestuia?

Ioana: După salutul inițial, putem să-i oferim spațiu și să-l asigurăm că are toată deschiderea din partea noastra atunci când va dori să comunice cu noi. Interacțiunea dintre noi nu trebuie să fie strict verbală, de tipul întrebărilor și răspunsurilor – cred că nici nouă nu ne-ar plăcea o astfel de întâlnire. Cu alte cuvinte, putem să-i zâmbim din când în când, putem să intrăm ușor într-un joc de-al lui și să fim pregătiți să ieșim la primul semn de încălcare a distanței sale personale, putem să-i dăm un feedback autentic dacă am observat ceva în timpul întâlnirii.

Dacă și voi aveți o listă de întrebări sau nu știți cum să procedați în cele mai obișnuite sau neobișnuite situații din postura de părinte, vă invit la UN WEEKEND DE PARENTING alături de Eu, părinte ghemotoc. Seminariile de parenting vor avea loc în perioada 11-­13 martie 2016, la Institutul pentru fericire (Bd. Dacia, nr 14) și vă vor oferi un kit de bună creștere părintească pentru primii ani cu ghemotocii voștri.
Ioana și Nicoleta vă vor oferi toate resursele și tot suportul pentru înțelegerea importanței dezvoltării o relații emoționale sănătoase cu cei mici.

Seminariile sunt organizate astfel:

● Vineri, 11 martie 2016, între orele 18.30 – ­19.30 ­ – Kit de primă relaționare
Despre atașament, despre cum dependența se transformă în autonomie, despre relaționarea emoțională.

● Sâmbătă, 12 martie 2016, între orele 10.00­ – 11.30 ­ – Kit de gestionare a balaurilor emoționali
Despre cum se dezvoltă emoțiile, despre crizele de tantrum, despre criza “Nu”, despre agresivitate și anxietatea de separare.

● Duminică, 13 martie 2016, între orele 10.00­ – 11.30 ­ – Kit de aplicare a disciplinei
Despre limite, între libertate și NU, despre disciplină ca insuflare de valori, despre tipuri de disciplină și despre stilul tău.

Pe parcursul seminariilor, vor fi activități dedicate copiilor pentru a-i ține ocupați, iar la finalul evenimentului va fi o tombolă cu premii atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

Costuri:
– 200 lei pentru toate cele trei seminarii sau 100 lei pentru un singur seminar
– cuplurile beneficiaza de reducere: 320 lei pentru cele trei seminarii sau 150 lei pentru unul singur

Pentru că este luna în care sărbătorim mamele și femeile, Eu, părinte ghemotoc vă oferă un voucher cadou cu o reducere de 10% față de prețul standard, voucher pe care puteți să îl dăruiți unei persoane dragi.

11205cc5-2997-40bd-aeab-e6023c4f6803

Pentru mai multe informații puteți accesa pagina oficială a evenimentului sau puteți lua legătura cu Ada Chindea, coordonator PR (ada@go­big.ro).

 

(Visited 308 times, 1 visits today)

One thought on “Copilul meu e rușinos?

  1. Sunt de acord cu Ioana: În primul rând atenția părintelui ar trebui să se îndrepte către cel mic și să-i ofere siguranța și acceptarea legată de reacția lui.
    De exemplu: „Este în regulă dacă nu vrei să interacționezi sau să-i răspunzi doamnei. Când te simți pregătit sau dorești acest lucru sunt sigură că doamna te va asculta.”

    Cred ca este mai mult vorba despre timiditate, nu rusine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *