Tu ți-ai duce copilul la un spectacol de teatru umanitar?

E aproape dimineață.
Moș Nicolae încă mai bate la ușa unor case. Majoritatea cu părinți.
Căci la ușile caselor în care așteaptă doar copii, de mână cu alți mulți copii, bătrânul cu daruri nu mai reușește să ajungă.

Pe la mine a trecut. Fiica mea a scotocit deja de seara cele 2 cizmulițe roșii și am trăit împreună bucuria ei măruntă de trei anișori. Mandarina care nu era portocală, portocala sosită mai târziu în alt cadou, cana de apă lăsată mulțumire lângă pantofi pentru truda Moșului, jucăriile mărunte de lemn, biscuiții care n-ar fi trebuit să aibă zahăr – toate-s de povestit și de colecționat.

Pe la copiii cei mulți din centrele de plasamente, din asociații sau chiar din mijlocul unor familii inexistente darurile Moșului nu ajung.

Îmi amintesc de poveștile tatălui meu și nu îmi e greu să îmi imaginez tăcerea sufletelor mici care întind mâna după bucurii mărunte. Sunt copii ca și copilul meu, cu ochii expresivi și frumoși, cu poftă de joacă, cu chiote sau plânsete. Se deosebesc însă prin profunzimea tristeții și prin grămăjoarele de amintiri pe care le poartă oriunde cu ei.

Nu am cum să le schimb soarta, cum nici pe-a fiicei mele nu pot să o desenez, dar am posibilitatea să dăruiesc minute de bucurie câtorva copii, dintr-un colț de lume, pe-o scenă cu amintiri. Iar lucrul acesta făcut alături de fiica mea mă face să sper la mai mult, an de an.

Invitație la teatru

Steaua Nordului este un spectacol de teatru pus în scenă de micii actori de la centrele umanitare Mia’s Children și The Door.
Despre copiii de la Mia’s Children am scris și cu altă ocazie, sunt minunați, le-am văzut creațiile și de-abia aștept să îi văd pe scenă. Pe cei de la fundația The Door îi voi cunoaște de-abia acum, dar sunt convinsă că sunt la fel de talentați și, ca toți copiii împlicați în proiect, răsplătesc din plin susținerea pe care o primesc.

Spectacolul are loc pe 8 și 9 decembrie de la 19.00, la Conservator (sala Studio) și reprezintă o punere în scenă a poveștii clasice „Steaua Nordului”. Prețul unui bilet este de 35 lei și se transformă într-o donație pentru micuții artiști.
Alături de emoția unei săli pline care să îi aplaude, suma strânsă va susține activitatea acestor copii care obișnuiesc să dăruiască mult înainte să primească inapoi.

Evenimentul cuprinde, pe lângă spectacolul de teatru, o reprezentație de operă și un spectacol de dans, toate oferite de cei mici. Umărul pe care ei se sprijină în acest proiect poartă numele de Asociația Hai să Ajutăm, coordonatoare Laura Doliș.

Pentru bilete puteți lua legătura cu Laura Doliș (0745793046) sau cu Cristi (0732307003).

Pentru că știu că orice actor (indiferent de cât de mare îi e experiența) se hrănește cu aplauze, vă invit să dăruiți propriilor copii, într-o seară friguroasă de decembrie, spectacolulul Steaua Nordului și împreună să aplaudați alți copii.

Pregatiri pentru spectacol (din culise)

P.S. Dacă ne vom întâlni acolo, vă voi mulțumi personal cu un cadou de suflet.
(Am rugămintea să imi lăsați un mesaj aici dacă doriți cadoul)

steaua-nordului-afis

 

(Visited 155 times, 1 visits today)

One thought on “Tu ți-ai duce copilul la un spectacol de teatru umanitar?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *