Schimbări

Schimbările care vin în viața unui om nu țin cont de vreme sau de anotimp.  Acestea alunecă vâlvoi pe lângă vânt, lasă urme de cometă și se cuibăresc în suflet fără să ceară voie.

Toamna asta nu-i seamănă deloc celei vechi, care încă așteaptă să fie scuturată de pe palton.
Paradoxal, toamna asta pentru mine a rodit a viață. Printre frunzele sale brumate pot să mă cuibăresc cu sufletul la piept, fără să-mi fie teamă că nopțile vor deveni tot mai apăsătoare.

În această îmbrățișare lungă de prunc roditor mă regăsesc furtunile de cuvinte și mă provoacă să le tâlcuiesc din nou. După doi ani de pauză mă reîntorc la SuperBlog. Cu entuziasm și dor, dar și cu multă precauție. Pentru că doi ani în online pot să echivaleze cu zece ani lipsă în offline.

(Visited 19 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *