Avem nevoie de sport ca de aer

Vă mai aduceți aminte de Mila Ayuhara, adolescenta de doisprezece ani, pasionată de volei?

Prin ’95 – ’96 se difuza pe RTL2 un serial japonez de desene animate, ce descoperea viața unor tinerilor sportivi de performanță, cu tot ce deriva din asta: prietenii, rivalități, competiție, autodepășire, adolescență. Protagonista era însă cea care trezea cele mai mari simpatii, era tipul clasic de fată modestă, dar ambițioasă, corectă și empatică, plecată din brațele familiei și nevoită să-și contureze maturitatea și viața prin propriile forțe.

Alături de Mila am trăit începuturile mele în sportul de sub fileu. Abia împlinisem zece ani când am fost selectată de cea care avea să îmi fie antrenoare vreme de 8 ani (deși apogeul meu sportiv s-a datorat unui alt antrenor care mi-a marcat cu adevărat viața). Proveneam dintr-o familie de sportivi, cu un tată culturist și campion național la lupte greco-romane. Astfel că ideea practicării unui sport (de performanță) a apărut cu mult înainte de momentul selecției, datorită discuțiilor pe care le aveam cu părinții mei și datorită stilului de viață sănătos cu care am fost tot timpul obișnuită.

La cea mai simplă radiografie pe care mi-o făcea tatăl meu (din punct de vedere al caracterului care mă definea la acea vârstă), îmi spunea că sunt făcută pentru sporturile de echipă.
Destinul a făcut ca, sportul care avea să mă definească 11 ani de zile, să fie voleiul și nu handbalul sau oricare altul.
Părinții mei au fost cei care aveau să mă susțină, din toate puterile omenești și supraomenești, vreme de un deceniu, ca să practic acest sport, mai ales că, la puțin timp după mine a început și sora mea sportul de performanță.
Voința și disciplina au fost cele care aveau să mă ducă pe culmele gloriei la vârsta junioratului, câștigând alături de echipă, titlul de campioană națională.
Apropierea sfârșitului studiilor universitare și cariera total diferită ce îmi bătea la ușă aveau să decidă „ultimul atac peste fileu”.

Privind retrospectiv, pun în balanță anii petrecuți în sala de sport și anii din fața blocului pe care i-am ratat. Cine a îndrăznit să facă sport în viață mai serios, știe că se fac multe sacrificii. Să ne înțelegem, disciplina acestui gen de sport, nu se compară cu regimul dur de viață al unor gimnaste, de exemplu, în fața cărora mă inclin. Dar sacrificii sunt oriunde, dacă se aleargă după rezultate foarte bune: vacanțe petrecute în sala de sport, cu program dublu de antrenament, cantonamente intensive, sărbători scurtate de competiții, weekenduri pline de alergări, accidentări dese. În partea opusă a balanței se așează ieșirile cu prietenii, vacanțele lungi la bunici, orele nesfârșite de televizor (eu am prins perioada fără calculator), nopțile pierdute pe bancă, „la o bârfă în fața blocului”.
Concluzia evidentă este de bun simț : de o mie de ori aș alege același drum, aș sta alături de aceeași oameni (buni -răi, fiecare și-a lăsat amprenta asupra mea), aș plonja și aș ridica înaintea tuturor, aș plânge din nou cu medalia la gât, aș alerga aceeași kilometri (sau chiar mai mult) și aș renunța din același puternic motiv.
Îmi voi îndruma însă copiii spre o viață de sportiv, dură și plină de sacrificii? Cu siguranță le voi fi alături, dacă puterea exemplului îi va determina să meargă pe un astfel de drum. Îmi doresc să pot atinge același devotament de care au dat dovadă și părinții mei, care au renunțat la momente din viața lor pentru a ne fi alături (mie și surorii mele), în aventura sportului de performanță.

Lucruri mărunte putem face cu toții pentru generația tânără, condamnată la viața pe scaun, în miros de junk-food. Avem nevoie de sport ca de aer! Nu-i necesară atingerea unui anumit nivel de performanță, ci atingerea unei anumite stări de bine, pe care doar sportul/miscarea/stilul sănătos de viață ni-l poate da.
Haideți să ieșim împreună la Cea mai mare oră de sport! Pe 11 iulie, de la ora 9.00, Brașovul își pune la bătaie Piața Sfatului pentru 12 ore de mișcare în aer liber. Antrenori de fitnes din țară și din străinătate îi vor îndruma și susține pe toți cei dornici de o porție de Kangoo Jumps, Zumba sau Khai Bo. Vor fi, de asemenea, disponibile zone de sport pentru antrenamente de tip militar, antrenamente suspendate (cu greutatea corpului), antrenamente la aparate cu scripeți sau fotbal.
La ediția aceasta, va avea loc și crosul Miscarea face bine, cu obstacole, pentru un plus de distracție.

 Dacă Brasovul e prea departe de concediul vostru, aflați că următoarea ediție, de pe 1 august, se mută la mare, în Mamaia. Ne vedem acolo?