CatincaNingea într-un ianuarie magic, atunci când m-am îndrăgostit de tine. Țineam în buzunare anii din copilărie, iar cu mâna mă prindeam de ceea ce devenea, fără să-mi dau seama, prezentul și, mai ales, frumosul meu viitor.
Te-am văzut, rând pe rând: trist, strălucitor, gălăgios, singur, aromat, înghețat și verde. De fiecare dată când am pășit aici m-ai dezgolit de umbra mea, lăsându-mi timpul pe post de haine. Mi-ai auzit în șoaptă viața cu iubiri, cu unduiri și lacrimi. Mi-ai cunoscut oamenii dragi și le-ai păstrat pentru mine amintirea, printre frunze, pe bănci, în stropii calzi de apă, pe barca veche a timpurilor care nu se mai întorc.
Minunat ești, Cișmigiu!
Azi ți-am adus o nouă poveste din viața mea, păstreaz-o pentru anii ce vor urma.
Copilul acesta cu zâmbet mult pe chip, ce te inundă cu chiote, e pruncul meu.
Cu mulți ani în urmă, te-am cunoscut cu alei gri și bănci înguste din povestioara unei colege actrițe. Mi te-a prezentat tăcut, cu pulsul greu, dar enigmatic. Când te-am cunoscut cu adevărat, mi-am dat seama că avea dreptate. Uneori așa erai. Dar îmi plăceai.
Apoi am primit recomandarea lui Grigore Băjenaru, „Cișmigiu & Comp” – minunată pentru mine, cea care nu te cunoscuse încă îndeaproape. Astfel că, peste imaginea veche și greoaie am pus culoare, râsete, iubiri de liceu și romantism.
Ajunsă la facultate nu-mi rămânea decât să te cunosc și să respir cu tine din inima Bucureștiului.
Peste o vreme, când m-am îndrăgostit, erai ascuns în zăpadă, doar felinarele ți se mai zăreau. M-ai lăsat să-mi imaginez că ești de basm. Ca și iubirea mea. Copilării. :))
