CatincaPe vremea străbunicii, femeia creștea copiii și nepoții, avea grijă de casă, de gospodărie, cu grădină și animale. Pentru că soțul era plecat pe front.
Pe vremea bunicii, femeia creștea copiii și nepoții, se ocupa de educarea lor, avea grijă de casă și grădină. Pentru ca soțul era la muncă, în uzine și fabrici.
Pe vremea mamei, femeia creștea copiii (ajutându-se de bunici sau de creșe), avea grijă de casă și grădină, dar muncea și alături de soț, în uzine și fabrici.
Pe vremea mea, femeia crește copiii (ajutându-se de bone, de bunici sau de creșe), are grijă de casă (sau angajează prestatori de servicii), merge la serviciu alături de soț, în mediu privat sau la stat, având uneori chiar funcții de conducere.
E ușor de observat, încă de la prima vedere, că perioada actuală este cea mai prietenoasă pentru femeie. Statutul ei a cunoscut o ascensiune remarcabilă (în sfârșit, și în România!) în ultimele decenii. La acest lucru se adaugă și evoluția tehnologiei care a ușurat mult viața casnică a femeii și a facilitat, de ce să nu recunoaștem, procesul creșterii și educării celor mici.
Mulți vor spune „să tot crești copii în ziua de azi!” Dar dacă luăm în calcul „coeficientul de stres” al zilelor noastre, presiunea financiară și discriminările profesionale la care sunt supuși tinerii părinți, „ecuația de creștere” a copiilor nu mai e atât de simplă. (Am folosit ghilimelele, deoarece creșterea copiilor nu e matematică.)
Ce vreau să dezvolt însă în acest articol, este rolul tatălui din ziua de azi, care devine din ce în ce mai activ în educația copiilor, comparativ cu bunicii și străbunicii lui. Nu e nici o rușine ca, în vremurile acestea, tații să stea acasă în concediu de creștere, să schimbe scutece, să se întindă pe podea pentru a ridica turnulețe lego împreună cu juniorii, să citească povești sau să legene ursuleți alături de fetițele lor, să pregătească masa și să curețe dezastrul de după etc. Știu, sunt haioși, dar sunt de mare ajutor!
Ce spun însă statisticile referitor la deschiderea taților de a accepta să intre în acest concediu de creștere?
Nu discut aici despre concediul paternal de 5 +10 zile (în urma cursului de puericultură), pe care cei mai mulți tați îl solicită, ci despre acea parte din concediul de creștere, de minim 30 de zile, impus prin lege, pe care al doilea părinte trebuie să îl solicite, pentru a nu pierde indemnizația aferentă lunii respective. Se pare că în România, în ultimii doi ani, doar 15% dintre tații care aveau dreptul să intre în concediu de creștere pentru minim o lună, au solicitat acest lucru.
Comparativ, în Suedia, unde legea impune celui de-al doilea părinte (tatălui, în discuția de față) un concediu de creștere copil de minim 60 de zile, procentul celor care îl solicită este de aproape 90%.
În România, criteriile financiare, presiunea jobului, lumea dură a bărbaților sau cultura, nu conving tații să împartă concediul de creștere cu soțiile lor. Ultimele concluzii publicate de cercetatori arată că, timpul petrecut alături de copii, trebuie să fie și calitativ, și cantitativ. În același timp însă, trebuie să fim corecte și să recunoaștem că, raportându-ne la vremurile de acum 100 de ani, se vede o schimbare destul de mare a tatalui, ca părinte activ, în creșterea și educarea copiilor.
Personal, rămân la vechea regulă a calitatii! Două ore de chiote și zâmbete alături de tată, pot cântări cât o întreagă săptămână petrecută cu mama (care printre multe treburi casnice, pierde din randamentul și prospețimea unui părinte dedicat).
Dragi soți, proaspăt tătici, copiii noștri de mâine vor fi mult mai puternici, mai frumos conturați și mai încrezători decât am fost noi sau generațiile anterioare, deoarece parentingul se transformă din activitate de rutină în artă. Fiți lângă noi în acest proces, indiferent dacă alegeți sau nu să intrați în concediu de-o lună!
Știați că…
…în România, în timpul concediului paternal (luat în primele săptămâni de la nașterea copilului), tatal nu este protejat legal de concediere, așa cum se întâmplă în cazul mamei?
…în Suedia, durata concediului de creștere acordat de stat ajunge la 480 de zile, din care (așa cum am văzut mai sus) minim 60 de zile sunt ale tatalui?
…în țări ca Germania, Franța, Spania sau Belgia, concediul de creștere acordat este cuprins între 14 și 16 săptămâni?
…cel mai lung concediu de creștere din Europa este oferit de statul ceh (4 ani)?
…în cazul gemenilor, statul croat permite un concediu de creștere de până la 900 de zile, deși părinții cu un singur copil primesc doar 180 de zile?
…în Polonia, deși concediul de creștere este de 3 ani, nu se primește nici o indemnizație din partea statului?
…în Bulgaria se acordă 410 zile de concediu de maternitate (prenatal + lăuzie) comparativ cu cel din România, de doar 126 de zile?
La final, vă invit să vă bucurați de imaginile superbe ale taților plecați în concediu… de creștere!
Sursa aici.
PS: Mulțumesc ție!
