Maria mea cea cu mult talent și cărțile personalizate

Micuța ilustratoare

Încă de anul trecut fiica mea a început să își ilustreze propriile povești. Am încurajat-o din primul moment, văzând cât de creativă poate fi. Din momentul în care își lua creionul cu mină neagră în mână, rămânea la biroul ei de preșcolar, zeci de minute, chiar și o oră întreagă. La final, auzeam doar atât: „Mami, hai să vezi ce am creat!”

Ideea cărților personalizate a ajuns, din vorbă în vorbă, la rude și prieteni. Astfel că Maria s-a trezit cu propuneri de cărți în care personajele să poarte numele bunicilor, verișorilor, prietenilor de joacă. Iar acest lucru i-a stimulat și mai mult creativitatea. A desenat, pe nerăsuflate, pentru cei mai dragi ai ei. Și încă o face. E forma ei de relaxare. Uneori creează dimineața, în pijamale, imediat ce se trezește, alteori seara, când plictiseala o încearcă (sau când doza zilnică de „dispozitive mobile” expiră 🙂).

• 

• 

• 

• 

• 

• 

De unde se inspiră?

Cred că din cărțile ei preferate, din filmele de animație și din realitatea ei de zi cu zi. Ținând cont că abia din toamna aceasta modelează alfabetul cu penița stiloului, interesul Mariei pentru creațiile ilustrate a fost mult mai mare. Deloc întâmplător, preferatele ei rămân cărțile din seria „Hoinari prin anotimpuri”, de Rotraut Susanne Berner. Însă și experiența ei personală o inspiră, baletul și patinajul fiind două sporturi pe care le îndrăgește cu tot sufletul (dar de care s-a îndepărtat temporar din cauza pandemiei). De exemplu, pentru colegii ei de clasă a desenat, din creioane colorate, un întreg album cu reguli din sala de balet, cu mișcări de inițiere, cu recomandări vestimentare. Iar atunci când i se face foarte dor de patinoar, împletește povești din Regatul de Gheață, cu multe nuanțe de albastru, în care ea este eroina principală.

Cum crează Maria povești?

Deși am urmărit-o de câteva ori la masa de lucru, încă nu știu dacă, în căpșorul ei, se derulează mai întâi povestea sau dacă plăcerea de a desena în creion o duce spre personaje cărora le atribuie ulterior o poveste. Tot ce pot să spun este că orice întrerupere mare din „procesul unei cărți” (de câteva zile, de exemplu) o face pe Maria să abandoneze personajul și să o ia de la capăt.

Drumul spre tipar

Am discutat cu Maria despre posibilitatea tipăririi unei cărți personale. Și a fost încântată. Am discutat și cu soțul meu despre detaliile tehnice ale unui astfel de proiect. Și am hotărât să ne documentăm temeinic despre tot procesul din spatele unei cărți tipărite. Suntem conștienți că este lung și costisitor. Dar simțim amândoi că rezultatul va hrăni încrederea și stima de sine a Mariei noastre talentate.

Mai jos vă las povestea de azi a Mariei ce încă e în lucru și, la final, experiența noastră pe site-ul editurii Elefantul Meu. Promit sa revin și cu rezultatul final.