CatincaNu știu voi cum sunteți, dar pe mine copilăria mă definește până în cele mai fine detalii ale vieții.
Am crescut în casa bunicilor mei într-un sat micuț, aproape de culmea munților Făgăraș. Acolo am învățat să număr pe degete cele mai frumoase culori ale lumii. De cum începea să se reverse soarele pe podeaua grea de lemn din camera mea, mă trezeam nerăbdătoare să alerg afară. Atât de frumos știa soarele să se joace printre crengile copacilor și atât de bine mirosea vântul a fân proaspăt cosit, încât păstrez și acum amintirea senzorială a acelor ani. Și cum se umplea toată grădina de rouă si de rod, din primele zile de toamnă. Și cât de copilăresc se rostogolea ploaia de pe streșini, mirosind a cărămidă udă.
Natura pictează fără oprire în jurul nostru. Și ne inspiră. Discret, în concordanță cu bunul simț. Cu cât ne inspirăm mai mult din natură, cu atât devenim mai creativi. Și mai fericiți.
Bucuria soarelui
Întotdeauna m-au fascinat încăperile inundate de soarele crud al dimineții. Și din acest motiv, atunci când am ales casa în care locuim astăzi, mi-am dorit ca dormitorul meu să se deschidă spre răsărit. Mi-am conturat ferestrele generoase cu draperii de culoarea lemnului de pin, calde și fluide. Și le-am lăsat să cadă bucuroase pe podea.
Singurul tablou din cameră mi-a fost pictat de un om drag „întocmai după sufletul meu „, în tonuri de galben și roșu jucăuș. El se reflectă în oglinda rotundă a măsuței de toaletă, pe care o folosesc adesea ca sertar pentru gânduri. Aici desenez nori din aburi de cafea, în timp ce ascult foșnetul grădinii prin fereastra deschisă pe jumătate. Inspirația pentru nuanțele deschise lemnoase ale acestui mobilier mi-a fost dată de o călătorie cromatică pe cel mai cunoscut motor de căutare pentru mobilă din România, FAVI.ro.
Echilibrul
Bunicii m-au învățat că fiecare zi are echilibrul ei. Cu avalanșe de emoții și momente de pauză, cu bune, cu rele, cu frici și împliniri – la finalul zilei toate se echilibrează. Mai ales dacă ne obișnuim să practicăm jocul recunoștinței înainte de culcare.
De aceea am căutat un contrast suficient de vibrant pentru a echilibra dormitorul meu decorat cu tonuri calde. Am ales un pat mare de mijloc, cu o tapițerie de culoarea antracitului, care să completeze perfect nuanțele din încăpere. Și pentru că soarele face parte din viața mea chiar și atunci când stă ascuns după nori, nu-mi puteam imagina un loc mai bun pentru patul meu decât în bătaia luminii naturale.
Aici îmi încep eu ziua, aici visez, aici dăruiesc primele zâmbete și tot aici îmi primesc sărutul de dimineată. Este insula mea de răsfăț, de liniște și de meditație de unde am puterea să pun lumea înconjurătoare pe pauză.
Visez cu amintirile în brațe
În diminețile de weekend, când ceasul devine mai blând cu mine, iar cei dragi ai familiei se joacă în grădină, îmi iau câteva minute pentru un salt în trecut, până aproape de satul bunicilor. Stau în pat și visez cu amintirile în brațe. Doar așa îmi găsesc energia necesară pentru a alerga în brațele copiilor mei și pentru a intra în copilăria lor ca cel mai bun partener de joacă.
Fericirea se ascunde în noi
Ultimele luni pe care le-am traversat cu toții și care au fost destul de grele, ne-au forțat să ne redescoperim căminele în care ajunsesem să fim mai mult musafiri. Am fost forțați să încetinim ritmul amețitor în care trăiam și să ne evaluăm, cu sinceritate, prioritățile.
Fericirea nu se ascunde în lucruri simple, ci în noi. De aceea, cele mai frumoase case sunt cele în care noi ne desenăm poveștile ca pictori amatori, dar autentici și visători.
Acest articol a fost scris pentru Proba 5 – „Tu unde visezi?” a competiției SuperBlog 2020
