Acum un an…

… aflam că exiști și crești înăuntrul meu, fără să-ți pese de ceea ce se întâmplă în exteriorul care te va înghiți peste câțiva ani.
Creșteai frumos, cum numai Dumnezeu poate să explice.
Creșteai liniștită, fără să știi cât erai de așteptată, fără să te copleșească iubirea noastră stângace.

Cu mult soare, așa cum a fost ziua nașterii tale, tot așa a fost și ziua în care am aflat că sunt însărcinată.

S-a întâmplat să fie o zi de luni, ultima din acel aprilie vibrant ce-mi adusese multe zâmbete, mulți kilometri parcurși, dar și multă muzică bună, un aprilie cu dimineți mai frumoase decât toate magnoliile de până atunci.

Cum am condus până la farmacie, cum am zâmbit pacienților, cum am râs cu fetele, cum mi-am îmbrățișat seara soțul – nu îmi amintesc. Radiam din orice colțisor al sufletului meu.

Și e atât de greu să faci să pălească zâmbetul larg de pe chipul tău când încerci să ții un secret. Da, gălușcă mică, am vrut să-mi iau răgaz înainte de a-i anunța și pe ceilalți, pentru a fi doar tu-și-eu, în universul ăsta nesfârșit.

Însă nu am rezistat mai mult de o săptămână, pentru că vocea nu-mi mai era voce,  ci cântec, iar ochii imi erau foc.
De Paște, printre stropii verzi de ploaie și frunze crude i-am făcut cel mai frumos cadou tatălui tău. Eram doar noi și Cerul și ploaia rece și pădurea de acasă.

(Visited 112 times, 1 visits today)

One thought on “Acum un an…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *