Social Media Summit Bucuresti 2015 – ce am castigat?

A fost prima mea intalnire importanta cu cei din Social Media  (desi evenimentul organizat de Revista Biz era la a patra editie), in urma careia am deslusit o parte din mecanismul care invarte rotitele acestui nou sistem de interrelationare si comunicare. Cei drept, partea aceasta este destul de mica, raportata la volumul intregului sistem, dar suficienta ca sa-mi trezeasca interesul pentru abilitati necunoscute pana in prezent.

Altfel spus, atunci cand iti canalizezi toata energia spre latura tehnica a profesiei (cum este in cazul meu), omiti prezenta unor resurse surprinzatoare de comunicare, care te pot plasa cu un pas in fata celor din bransa. Sa fim sinceri, pana la urma cu totii ne dorim sa fim mai buni ca ieri sau mai buni ca ceilalti, indiferent de domeniul in care activam, iar orice skill dobandit/descoperit face diferenta.
Este esential insa, ca aceasta competitie sa fie una calitativa si mai putin cantitativa, fie ca este vorba de domeniu medical (unde activez in principal), fie ca este vorba de Social Media (unde abia am intrat).

Ce inseamna aceasta calitate si cum este perceputa de jucatori?

Calitatea se identifica de multe ori cu sintagma „putin si bun„, insa nu vorbim de acel „bun” satisfacator, ci „original„, care sa asigure succes si intaietate.
Mai exact, in SM content-ul devine „moneda” a unui business, atata timp cat este util, de calitate, actual, maleabil si vizibil pe toate canalele de comunicare.

Cum reusesti sa obti insa un astfel de continut?
Am detaliat mai jos cateva raspunsuri ale lui Dan Costea (Head of Digital, Tribal Worldwide Romania):

catincavlad@blogspot.ro

– cu o gandire pe termen lung;
– fara superficialitate;
– exersand si experimentand cat mai mult;
– fiind informat in permanenta si avand viteza de reactie;
– fara improvizatii, urmand tot timpul o strategie;
– cu simplitate si eleganta;
– cu pasiune si o doza de omenie;

Si daca reusesti acest lucru, atunci fi mandru de continutul creat, revendicandu-ti dreptul in SM!

catincavlad@blogspot.ro

Pentru exemplificare, dar mergand pe latura „asa nu!„, ma voi folosi de statisticile prezentate de Alex Negrea (Head of Facebook Dept.,Spada), privind cele mai populare postari (din 2013 si 2014), cu continut slab, irelevant pentru creator, fara originalitate si care nu exprima nimic din caracteristicile sau ideile brandului respectiv.

Surse:
http://www.revistabiz.ro/smsbucuresti2015/?page_id=3348
http://www.slideshare.net/gaboss/alex-negrea-spada-44872444


(Visited 70 times, 1 visits today)

4 thoughts on “Social Media Summit Bucuresti 2015 – ce am castigat?

  1. Mi-am dorit si eu sa ajung la eveniment, dar din pacate nu am reusit. Ma bucur ca ai scris despre asta, asa am descoperit si eu macar o particica din ce s-a discutat acolo.
    O saptamana frumoasa!

    1. Stelele s-au aliniat perfect și am reușit sa o las pe buburuza cu cineva, ca sa pot ajunge :). Într-adevăr a fost un câștig. O sa public și partea a doua, cât de curând, pentru ca au fost foarte multe lucruri utile și interesante, atât pentru cunoscători, cât și pentru începători.
      Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *