Idei practice de cadou pentru mame active

„Un cadou trebuie gândit, cumpărat, ambalat, oferit. Trebuie să fie frumos, util și să provoace o adevărată plăcere celui care îl primește.” (Aurelia Marinescu – Codul bunelor maniere astazi)

Îmi amintesc că mama m-a învățat să nu duc niciodată un cadou nepotrivit cunoscuților (fie ei mai dragi sau mai puțin dragi). Ce înseamnă un cadou nepotrivit, după regulile bunelor maniere? Un coșuleț de porțelan, un borcan de murături, un cântar, un set de cosmetice, lenjerii de pat, tablouri, fulare tricotate?
Dacă aruncăm un ochi pe Mapamond, vom vedea că arta de a da și de a primi cadouri diferă de la un popor la altul. Dacă în Orientul Mijlociu e nepoliticos să primești un dar cu mâna stângă, în Asia e obligatoriu să întinzi ambele mâini pentru a oferi sau a primi un cadou.
Noi suntem familiarizați cu politețea de a deschide cadoul în momentul primirii, pentru a ne manifesta bucuria (mai mică sau mai mare, în funcție de gusturi). Este un obicei des întâlnit în Europa; puțini știu însă că, în China, de exemplu, insistența de a deschide un cadou primit, reprezintă o jignire. Se consideră că cine primeşte un dar, trebuie să fie liber și singur să-şi exprime bucuria sau dezamăgirea. Acum, fie vorbă între noi, de câte ori nu am fost nevoiți să mimăm o recunoștință profundă față de cei care ne-au dăruit ceva inutil sau nepotrivit? Are și chinezul dreptatea lui 🙂 .
Revenind însă pe meleagurile noastre (căci românului îi place să fie darnic), unde se oprește limita de bun simț a gestului de a dărui?

Personal, țin cont de două aspecte:
1. vârsta „sufletească” a celui ce urmează a primi cadoul
2. gradul de apropiere care ne leagă

Cine spune că o bunică, tânără la suflet, nu poate primi în dar o invitație la Aqua Park, alături de nepoți sau că cea mai bună prietenă nu poate primi un aparat de epilat cu ceară? Sunt exemple mult prea îndrăznețe? Dacă bunica se hrănește cu râsetele de copii și întinerește privindu-i, barierele sociale pot dispărea. Iar dacă cea mai bună prietenă a pierdut bătălia cu timpul în cutia cu jucării a copiilor, de ce un produs destinat îngrijirii personale nu i-ar fi potrivit? Sunt mamă și știu ce prețioase devin momentele de familie atunci când casa ți-e plină de copii. Și mai știu că uneori epilatul se întinde pe două-trei zile cu un aparat normal, că, deh! copiii sunt certați cu răbdarea.
Când mi-a fost și mie recomandat un kit de epilat cu ceară pentru acasă, primul lucru la care m-am gândit a fost că-i o idee grozavă de cadou pentru toate prietenele mele mame.

Aparatul de epilat cu ceara de unică folosință Free are avantajul de a avea dimensiuni reduse, putând fi depozitat oriunde. Aparatul poate fi luat în orice voiaj pentru că se strecoară cu ușurință printre bagajele oricărei doamne.
Aparatul constă intr-un încălzitor de ceara cu mărimea strandard pentru cartușe de 100ml, cu aplicator propriu.aparat-de-epilat-cu-ceara-epilator-cu-ceara-tpb-ro
Este foarte uşor și comod de utilizat: se introduce un cartuș în aparat, cu orice tip de ceară de unică folosință, se lasă ceara la încălzit (20 de minute), apoi se aplică ceara în sensul de creștere al firului de păr, prin apăsare uşoară. Ceara se îndepărtează cu ajutorul hârtiei speciale de epilat.kit-epilat-cu-ceara-free-mix-tpbro

Prețul redus special pentru sezonul estival ( -37% discount) mă convinge să completez listele de cadouri ale prietenelor apropiate, pentru că tinerele mame din ziua de azi („Social Moms”- numea cineva această generație) vor aprecia un cadou atât de util și practic, oricât de intim ar părea la prima vedere.

Voi ce fel de cadouri oferiți și ce criterii vă influențează deciziile?

 

 

Articol înscris în campania organizată de BlogAwards.ro

(Visited 159 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *