Tu știi câte fructe și legume ai consumat astăzi?

Campanie de conștientizare și responsabilizare a creșterii consumului de fructe și legume.

Datele furnizate de Eurostat (biroul de statistică al Uniunii Europene) la sfârșitul anului 2016, pe baza cifrelor centralizate din anii anteriori, arată consumul tot mai redus de fructe și legume proaspete la nivel european. Dramatic este că România se situează pe ultimul loc la consumul zilnic de alimente proaspete.

OMS recomandă adulților să consume zilnic câte cinci porții (400g) de fructe și legume ( cu excepția cartofilor și a altor legume bogate în amidon).
Se știe că nutriția echilibrată (dar și stilul de viață activ) ajută, în primul rând, la prevenirea anumitor afecțiuni cronice, inclusiv hipertensiune, boli cardiovasculare și diabet. Din cauza obezității apărute la vârste tot mai mici s-a încercat implementarea mai multor programe de sănătate publică în principalele state europene.

Așa a apărut campania „5-a-day” (cinci porții de legume și fructe pe zi). Conform datelor din 2014, doar 14,1% dintre europeni consumau minim cinci porții  în fiecare zi. S-a observat, de asemenea, că între statele membre ale UE, consumul zilnic de fructe și legume diferă foarte mult.
De exemplu, doar 3,5% din populația României mănâncă zilnic minim cinci porții de fructe și legume, în timp ce englezii se situează la polul opus, cu un procent de 33,1%.

Doar 1 din 7 europeni consumă minim 5 portii de fructe și legume zilnic

Nivelul de educație influențează și el obiceiurile alimentare. Astfel, cu cât acesta crește, cu atât și preocuparea populației pentru o dietă sănătoasă crește. De asemenea, femeile sunt mult mai conștiente decât bărbații de capcanele mâncării procesată .

16 octombrie, Zilei Mondiale a Alimentației
Având aceste date deloc satisfăcătoare despre obiceiurile alimentare ale românilor și ținând cont de recomandările OMS (din cadrul proiectului european „5-a-day”), pe 16 octombrie va demara Campania de comunicare și de responsabilizare a creșterii consumului de fructe și legume în rândul populației din România.
Campania se numește „Tu știi câte fructe și legume ai consumat astăzi?” și este susținută de Hurom România, împreună cu câteva ONG-uri, medici, farmaciști și asociații ale pacienților.
Obiectivele campaniei
  • Creșterea nivelului de conștientizare la nivelul publicului larg cu privire la necesitatea de a acorda o importanță crescută sănătății.
  • Responsabilizarea autorităților și a populației cu privire la nevoia dezvoltării și implementării unor cursuri de nutriție în școli.
  • Creșterea implicării mass-media și a specialiștilor din domeniul medical (medici, farmaciști, asistenți) în popularizarea campaniei  „Tu știi câte fructe și legume ai consumat astăzi?”
Strategia
  • Lansarea campaniei într-un moment al anului când alimentația va reprezenta principalul subiect de discuție la nivel mondial: 16 octombrie 2017, Ziua Mondială a Sănătății.
  • Lansarea aplicației „Trăiește sănătos!” concepută de specialiștii IT ai unor ONG-uri împreună cu Hurom România, care va pune la dispoziția utilizatorilor și un curs gratuit de nutriție (aplicația și cursul sunt disponibile pe App Store și Google Play).
  • Distribuirea unor broșuri medicale care să aducă în atenția publicului argumentele raționale ale necesității echilibrului alimentar, atât în rândul adulților, cât și al copiilor. Materialele vor fi disponibile în anumite unitățile sanitare (cabinete, farmacii) și vor fi oferite gratuit la finalul actului medical.
  • Realizarea unei campanii cu mai mulți bloggeri și influenceri instagrammeri din România cu scopul de a crește impactul situației actuale a obiceiurilor alimentare și de a promova introducerea orelor de nutriție în școli.
Descrierea campaniei:

„Tu știi câte fructe și legume ai consumat astăzi?” este o campanie de sănătate care se dorește a fi un puternic semnal de alarmă în rândul populației adulte, dar și tinere, cu privire la direcția periculos de greșită în care se îndreaptă românul secolului XXI.

Ținând cont de recomandările OMS de a consuma minim 400 g  pe zi de fructe și legume, campania încearcă să împrietenească apetitul românilor cu alimente fresh, neprocesate. De reținut că principalul beneficiar al acestor reeducări alimentare este propriul organism.

Campania aduce o abordare nouă, mult mai prietenoasă, a ceea ce înseamnă dietă echilibrată. Prin intermediul materialelor informative, al broșurilor medicale, al cursului on-line, dar și al aplicației pentru telefonul mobil sunt prezentate mai multe modalități/rețete prin care se poate crește valoarea nutrițională a meselor și gustărilor de peste zi. Lăsând cunoscutele salate și limonade la o parte, există și alte moduri atractive de a aduce legumele și fructele proaspete în farfurie sau în pahar.

Să luăm ca exemplu celebrul broccoli, la auzul căruia mulți adulți și copii strâmbă din nas. Sau ghimbirul. Sau spanacul. Câți dintre voi știți că cele trei ingrediente pot reprezenta un mic dejun rapid și delicios? Rețeta este aceasta: un buchețel de broccoli, un praf de ghimbir, 2-3 frunze de spanac, 2 portocale, o lingură de semințe de chia hidratate, un pahar înalt și un storcător prin presare la rece, care să păstreze cel mai mare conținut de vitamine, minerale, enzime și fitonutrienți în sucul proaspăt stors.

Nutriția echilibrată are nevoie de creativitate, curaj și perseverență. Dar și de „ustensile” de calitate, care să nu scadă valoarea nutrițională a alimentelor. De aceea, în locul omniprezentelor tigăi cu teflon, se preferă vasele din fontă atunci când se prepară termic legumele. De asemenea, în locul fierberii prelungite e mult mai indicat să se folosească streamerul, pentru păstrarea beneficiilor maxime ale legumelor și fructelor.
Tot așa, un storcător prin presare la rece este de preferat în locul unui storcător clasic, deoarece beneficiază de o tehnologie avansată de stoarcere și o viteză ultra-lentă de rotație, asigurând totodată și o mai bună omogenizare a sucului.

Aplicația „Trăiește sănătos!”  se dorește a fi un instrument de ajutor pentru fiecare utilizator în organizarea și monitorizarea cantității de fructe și legume consumate pe parcursul unei zile. De asemenea, aduce un plus de sprijin prin „Gustarea de azi”, o recomandare de preparat rapid, din câteva ingrediente simple, care să ajute la realizarea obiectivului de cinci porții fresh/zi.

Campania „Tu știi câte fructe și legume ai consumat astăzi?” se va desfășura pe parcursul a 6 luni, urmând ca la final organizatorii să demareze ultima parte a proiectului și anume, cuantificarea rezultatelor obținute și impactul campaniei asupra populației din țara noastră. Cifrele vor fi prezentate pe 16 octombrie 2018, tot de Ziua Mondială a Alimentelor.

Cu acest articol particip la a doua probă SuperBlog 2017.

(Visited 23 times, 1 visits today)

One thought on “Tu știi câte fructe și legume ai consumat astăzi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *