Al treilea ianuarie împreună

Concediul meu s-a terminat și odată cu el și zilele călduroase de iarnă.
Sună cam ciudat, dar temperaturile ridicate din decembrie ne-au purtat pe toți printr-un anotimp mutant „primăvaro-tomnatic”.

Noroc cu zăpada căzută weekendul trecut și cu temperaturile ce par să nu se mai oprească din cădere liberă, căci au reușit să ne readucă în prezent și să ne repoziționeze starea de spirit în ciclul climatic specific unui Gerar. În București, zăpada nu a adus povești noi de iarnă, însă minimele negative înregistrate în această perioadă par a se încăpățâna să intre în istorie.

Au fost mai întâi două zile de liniște albă, cu ferestre pline de copii cu nasuri turtite. Apoi a început ritualul „furnicilor” care se învârteau în jurul mașinilor cu mănuși și cu lopeți, li s-au alăturat cu zgomot utilajele speciale cu fălci de zăpadă; au apărut, rând pe rând, negrul asfaltului și zloata, apoi oglinda de gheață, cerul senin și aspru și, bonus,  o zi de luni (întâmplător, a treia din an) plină de pesimism livrat gratuit de inițiatorii unui trend sec, Blue Monday.

Ce am făcut noi în toată această perioadă?  Am scris amintirile dragi ale unui nou ianuarie în trei (amintiri numai bune de răsfoit peste douăzeci de ani).

Zilele de weekend le-am început, firește, cu palmele pe geam și nasurile strâmbe, admirând valurile spiralate de fulgi. Nici n-am mai așteptat să se oprească ninsoarea, că noi ne-am și trezit îmbrăcați în costumele de iarnă. (Personal, iarna nu mi-e confortabilă, dar entuziasmul pe care îl răspândește în jur fiica mea, mă face să accept bucuroasă tot ce aduce anotimpul rece.) Păcat că expediția noastră din fața blocului s-a terminat după nici două minute, cu lacrimi grele pe obraz: „E pică, mami, e pică!” (Mi-e frică, mami!). Fulgii dezordonați și mărunți nu au făcut cea mai bună impresie pe ochișorii mici ai Mariei, așa că aventura s-a amânat până spre seară, când ninsoarea a încetat.

Și, într-adevăr, după câteva ore de așteptare și-un somn bun, ne-am alăturat grupului de pitici gălăgioși din parcul ascuns sub zăpadă. Sania roșie primită în dar de la tati, în urmă cu două săptămâni, nu a avut ocazia să fie testată pe îndelete, pentru că Mariei i s-a părut mai interesant să-și tragă singură sania printre căluții de lemn și leagănele înghețate. Doar atunci când simțea că se blochează în zăpada mare, întindea speriată mâinile spre mine și mă privea ca un pisoi neputincios.

Așa cum mă așteptam, costumul ei de iarnă i-a permis să se joace în voie, fără să arate ca un roboțel înfofolit. Noi l-am testa încă de astă-toamnă, la recomandarea unor prieteni, pentru că e impermeabil și flexibil. Cât a fost noiembrie de lung, nu am dus grija bălților sau a umbrelei, pentru că etanșeitatea cusăturilor e atât de bine realizată (termic), încât Maria nu s-a udat niciodată. Peste cizmulițe i-am prins de fiecare dată elasticul special de la pantaloni și am obținut protecție totală.
Tot așa am procedat și acum. În plus, am lăsat-o să se așeze în zăpadă (nu am făcut celebrii fluturași, pentru că nu a fost prea încântată de „procedeu”), a stat pe genunchi și a scormonit cu mânuțele în zăpadă ca în nisipul de vară, s-a așezat pe căluții ninși și a aruncat cu încercări de bulgări spre mine. Având și căptușeala ușoară din fleece, s-a putut mișca în voie, fără să transpire.

Fac o paranteză, pe dedesubt iarna se recomandă a se purta lâna (merinos) pentru că este materialul care reglează cel mai bine fluctuațiile de temperatură ale corpului şi menţine o temperatură constantă. Corpul nu se supraîncălzește și nici nu simte umezeala pentru că țesătura are proprietati higroscopice. Este un material des folosit de practicanții sporturilor de iarnă.

Revenind la expediția noastră din parc în mijloc de ianuarie alb, ne-am încheiat-o cu un mic ajutor dat lui tati la deszăpezirea mașinii (mai mult Maria cu ai săi 80 de elefanți galbeni, căci eu am fost ocupată cu așezarea amintirilor pe poze). Pentru că am prins afară primele minute de amurg, am experimentat și eficiența benzii reflectorizante de pe costumul de iarnă (pe partea dreaptă). În lumina farurilor grăbite, copilul era imediat vizibil.

În zilele următoare, temperaturile mult prea negative pentru confortul nostru care au cuprins sudul tării, ne-au luat curajul de a mai ieși afară. Cartierul alb s-a acoperit cu gheață și cu soare. Așa că activitățile noastre din perioada următoare se vor limita la cărțile noi de povești pe care tocmai le-am primit în dar sau la ateliere improvizate de pictură.
Vom fi cei mai fericiți hoinari prin ianuarie, căci vom avea traistele pline de amintiri cu arome de acasă.