Meniu Închide

Cum să strici o pompă de sân?

Alături de primul copil am avut parte de o experiență minunată a alăptatului încă din prima zi. Au fost mulți factori care au dus la această reușită, iar despre cei mai importanți am povestit aici.

Deși cei mai mulți din jurul meu nu au înțeles de ce am continuat să-mi alăptez fetița până la doi ani, știu că această hotărâre ni s-a potrivit cel mai bine. Fără să intru în subiectul sensibil al (necesității) alăptării exclusive până la șase luni, pot spune că decizia de a continua să-mi hrănesc copilul la sân atât de mult timp a venit natural.  Nu am stabilit obiective sau perioade, doar am parcurs firesc un episod frumos de familie.

Experiența mi-a arătat că, în spatele reușitelor unei mame, stă, aproape întotdeauna, un partener implicat. Soțul m-a susținut încă din timpul sarcinii. Împreună ne-am informat despre „capcanele” alăptării care ar fi putut duce la impas, frustrare și, într-un final, la abandon. Am comunicat amândoi tot timpul, mi-a dăruit echilibru și a fost prezent de fiecare dată când i-am solicitat ajutorul.

Dincolo de rolul nutrițional, alăptatul ne-a fost suport în foarte multe perioade: de la călătoriile cu avionul, care s-au dovedit a fi calme și plăcute, până la episoadele urâte de răceli și febră, când alăptatul i-a asigurat fetiței atât confortulul, cât și hidratarea necesară.

Au existat însă și momente în care am lipsit de lângă cea mică. Fie că vorbim de o ieșire în oraș care se prelungea sau de un eveniment special (nuntă, botez), care se întâmpla să aibă loc în altă localitate, eu trebuia să îi asigur Mariei mesele de lapte. Cum varianta cutiilor din magazin era exclusă, pompa de sân și recipientele de stocare reprezentau soluția potrivită.

cantitatea de lapte extrasă din ambii sâni în cea de-a treia zi de internare

Înainte de prima naștere, pe vremea când umblam cu liste interminabile prin magazinele de bebeluși, am achiziționat o pompă manuală. „Pentru orice eventualitate” – mi-am spus atunci.
Am folosit-o însă mai mult decât aș fi crezut: de fiecare dată când plecam de acasă și bebelușa rămânea câteva ore în grija bunicii sau la început, când secreția lactată era încă haotică. Tot cu ajutorul pompei am reușit cu succes să ocolesc  „furia laptelui” din primele zile de alăptare.

Revenind în prezentul care îmi este atât de drag, m-am pregătit, așa cum era firesc, de un nou capitol alături de fiul meu. În încercarea de a-mi pune la punct bagajul pentru maternitate, am scos „de la păstrare” vechea pompă de sân, biberonul și sterilizatorul.
De felul meu sunt ordonată, îmi place să-mi știu lucrurile așezate cât mai eficient, etichetate și protejate de timp și de praf. În felul acesta au fost depozitate și obiectele pe care le-am folosit în primele luni de viață ale Mariei. Întâmplător, în cutia pompei de sân am găsit toate componentele, mai puțin broșura cu instrucțiuni – lucru nesemnificativ pentru o persoană care avea experiență în utilizare.
În momentul sterilizării, am așezat toate componentele în recipientul rotund al aparatului, încrezătoare că fac ceea ce trebuie.

Numai că, ajunsă la maternitate acum o lună, la prima utilizare a pompei am realizat că ceva nu mergea așa cum trebuia. Mă bazam pe aducerile-aminte din urmă cu 4 ani, știam că procedura nu era prea comodă (te alegeai cu o oboseală musculară la nivelul antebrațului), dar eficiența fusese testată.

De data aceasta, puterea de sucțiune nu era satisfăcătoare, componentele nu se mai combinau etanș. După o discuție cu soțul meu am ajuns la concluzia că sterilizarea tuturor componentelor ar fi putut fi cauza. În mod normal, la primul copil, obișnuiam să sterilizez doar componentele cu care laptele intra în contact. De data aceasta, din cauza unui exces de zel, am pus la sterilizat absolut toate componentele pompei, inclusiv para de cauciuc pentru extragerea laptelui și furtunul cu sistemul de reglare a intensitații de colectare.

componente pompă manuală de sân

În felul acesta am reușit să stric o pompă de sân exact în momentul în care „furia laptelui” bătea la ușă.
Mai mult de atât, o jumătate de zi băiețelul meu a fost pus la lampa cu ultraviolete pentru vindecarea icterului, iar eu am fost nevoită să îi duc periodic la neonatologie sticluța cu laptele meu. Cum vechea mea pompă manuală nu mai era eficientă, am colectat laptele, picătură cu picătură, prin masarea și presarea fiecărui sân.
Ce bine însă că miracolul nașterii și explozia de iubire pentru noul născut dau putere mamei să treacă peste orice obstacol fizic! 🙂

alăptarea

 

(Visited 222 times, 1 visits today)
Posted in Cutia cu pereți de cer, Maternitatea ca un curcubeu, Meseria de părinte

Articole similare

1 Comment

  1. Pingback:Pompa de sân contribuie plăcut la experiența alăptării - Catinca Vlad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.