De la salutul drăgălaș din fiecare dimineață (pentru că mereu se trezește zâmbind), la aprobările sau dezaprobările vestimentare, la înșiruirea întâmplărilor de peste zi și până la întrebările retorice așezate sentimental pe pernă înainte de culcare, comunicarea ne-a devenit cel mai bun instrument de conectare și acceptare.
Pe fiica mea o încurajez în permanență să comunice. Îmi doresc să simtă că, dincolo de pragul (poate) înspăimântător al comunicării, va găsi rezolvarea multor obstacole fizice și mai ales emoționale.
Citește articolul integral aici.
(Visited 86 times, 1 visits today)