Meniu Închide

Din nou despre diversificare (completari)

Despre diversificarea bebelușilor și la neclaritățile cu care se confruntă tinerii părinți, vă pot spune că la noi s-a aplicat o singură regulă de bază: introducerea alimentelor noi la o distanță de trei zile.

Am început cu legume (nu cu suc de legume! ) în cantități progresive, de la 3-4 lingurițe în prima săptămână. Am redat mai jos, ordinea în care le-am introdus, cu precizarea că după două săptămâni am început să îi combin câte 2-3 legume la aceeași masă: morcov, rădăcină de pătrunjel, păstârnac, dovlecel, cartof dulce, ardei gras roșu, mărar proaspăt, ceapă, usturoi pudră, banană, măr, avocado.

După vreo 2 luni am introdus 1/4 de gălbenuș și piept de pui (ambele din ograda bunicii), quinoa, mei și linte (pentru aportul bogat de fier). Pe la 10 luni, a gustat și păstrăv, orez, cireșe, căpșuni, mango.

Despre refuzul meu de a-i da ficat și alte organe am scris și cu alta ocazie, revin doar cu completarea că ficatul de pasăre (preaslăvit de medici) nu e foarte bogat în fier, fiind depășit lejer de leguminoase, verdețuri și fructe. În fond, ficatul e o „stație de epurare” a organismului, locul în care se acumulează toxinele din corp. Același lucru e valabil și pentru rinichi.

După vârsta de un an, lucrurile devin mai normale și mai relaxate, lista alimentelor permise lărgindu-se simțitor.

Ce vreau să mai punctez însă pentru etapa de start a diversificării, este că am optat pentru prepararea alimentelor la aburi, din dorința păstrării gustului și nutrienților la valoare maximă.

(Visited 70 times, 1 visits today)
Posted in Cutia cu pereți de cer, Din bucătăria noastră

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.