Meniu Închide

După un an de blogging

Era sfârșitul lui aprilie 2014 când, încurajată de o prietenă blogăriță, m-am hotărât să îmi fac cont pe blogspot, mai mult din dorința de a pune laolaltă argumentele și principiile după care am ales să îmi cresc copila.
Din momentul în care am aflat că sunt însărcinată, pot spune că a început marea mea aventură în online. Am răsfoit și tot răsfoit site-uri dedicate copiilor, m-am înscris în grupuri de părinți pe rețelele de socializare, am descoperit blogurile de parenting și am participat la sesiuni și traininguri organizate de asociațiile de profil, am experimentat, am notat, am observat și am aplicat (atunci când a venit momentul cel mare).
Astfel că, intrarea mea în blogosferă a fost un pas firesc, ce-i drept, stângaci și timid, dar previzibil. Și nu pentru că maternitatea îmi aducea prea mult timp liber, pentru că e o impresie falsă (mamele înțeleg cel mai bine ce vreau să spun), ci pentru că simțeam că poveștile trebuie scrise înainte ca uitarea să le înghită.
Cum arată viața mea în acest moment? Am o prichinduță de un an și ceva, care îmi demonstrează, în fiecare zi, că „pe vremea mea” sau „pe vremea bunicii” chiar au devenit expresii prăfuite.
sursă
Parentingul sănătos se simte, se aprofundează și se corelează cu imaginea de familie frumoasă. Iar acest lucru inspiră și motivează – am avut plăcuta surpriză să descopăr mulți părinți care mi-au întărit aceste convingeri.
În același timp, amintesc încă de la început, că lecturi apropiate sufletului meu, au fost Prințesa Urbană și GangBlog, pe care și astăzi le citesc cu plăcerea de a mă identifica în multe din experiențele lor.
Revenind însă la propriul blog și concluzionând activitatea mea pe el, am tras linie după un an (deși, abia în ultimele patru luni mobilizarea a fost maximă) și am obținut:
1. Articole populare din sfera parenting
2. Articole populare din sfera sănătate/nutritie
4. Premii la concursuri de blogging
  • Editura Curtea Veche Publishing ( ultimele volume Jamie Oliver și produse alimentare) 
  • Gândim rațional (premiul III – volumul „La drum cu Platon”) 
  • Suplimente – Secom Alive
  • Voucher restaurante: Food Panda, El Torito și Wu Xing
  • Campania Webrahost, inițiată de Blogatu.ro (premiu – domeniu propriu CatincaVlad.ro, pentru care încerc să găsesc o găzduire potrivită☺)
5. Evenimente Social MediaSM Summit București, 18 februarie 2015, în cadrul căruia am avut ocazia să cunosc off-line bloggerii pe care îi citeam și îi admiram și să descopăr noile tendințe ale anului în materie de rețele sociale și comunicare.
6. Participarea la Spring SuperBlog 2015 (despre care voi detalia într-un articol viitor)
7. Surpriză minunată primită din partea autoarei blogului Copacul cu vise, căreia ii mulțumesc încă o dată.
Cred că lumea ar fi mult mai colorată și mai veselă, dacă am face, din când în când, câte o surpriză plăcută celor dragi (și nu numai).
Dragă Maria, cu siguranță, inspiri oamenii din jurul tău!
Cum arată planul meu de viitor?

Prioritar este transferul blogului pe domeniu propriu. A fost suficient un an de antrenament pe blogspot, așa că, în acest moment, simt nevoia evoluției din punct de vedere tehnic, vizual și funcțional.

sursă
Despre ce voi scrie în continuare?
Despre fiica mea și noi, despre evenimentele noastre și poveștile pe care le vom picta de acum înainte împreună.
Despre lucruri care ne inspiră și despre oameni veseli.
Despre sănătate, farma și nutriție, despre acel stil de viață pe care îl doresc familiei mele, chiar dacă se dovedește a fi contra curentului.
Voi accepta noi colaborări? 
Cu siguranță, atunci când voi simți că nu intru în contradicție cu principiile mele prin proiectele pe care le voi susține.
Concursuri pe blog?
Cred că voi atinge și acest aspect, însă abordarea va fi diferită de ceea ce se găsește, în acest moment, pe majoritatea blogurilor.
P. S. Cât despre sărbătoarea Paștelui care se apropie, o simt ca pe o perioadă de limpezire și liniștire a simțurilor, de aritmie a problemelor cotidiene, dar și de recunoștință a reîntregirii familiei. Astfel că blogul va trece ușor în stand-by în acele zile.
Momente de bine să avem!
(Visited 112 times, 1 visits today)
Posted in Cutia cu pereți de cer

Articole similare

6 Comments

    • Catinca Vlad

      Mulțumesc frumos pentru urări! Cu aceeași bucurie îți citesc și eu articolele, mai ales că faci parte din acea categorie de părinți pe care o admir, care își creste copiii independenți, cu personalitate, empatie și dragoste de tot ce e natural.
      Săptămână frumoasă, cu multă voie bună!

  1. Maria Calin

    La mulți ani, blogului tău!La mulți ani de scris și ție! Îmi este drag blogul tău și evident ca bunicuță cum sunt, cu bebe și blog aferent în dotare, îmi este drag să-l citesc. Dincolo de copacul cu vise există http://jurnalulunuipici.blogspot.ro/. Nu sunt atât de pricepută ca tine, dar vreau să păstrez pentru mai târziu momente ce nu trebuiesc uitate. Cât despre darul de sub copac, dacă aș putea numai asta aș face mereu….aș dărui și m-aș hrăni cu bucuria celor ce primesc.

    • Catinca Vlad

      Cu mare bucurie am rasfoit Jurnalul Piciului si am retrait momente si povesti asemanatoare. M-am gandit de multe ori ca prezentul se estompeaza foarte repede si trebuie, musai, fixat in scris. Citind despre voi, mi-am dat seama ca am uitat deja multe momente unice din primele luni ale buburuzei mele.
      Iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase!
      O zi minunata!

  2. Madalina Iancu

    Misto blogul tau. Desi nu am ca principal focus parentingul, cred ca Cineva acolo Sus a hotarat ca ar trebui sa aprofundez niste teme, asa ca probabil voi reveni. 🙂 Felicitrai pentru primul an de blogging si bafta in continuare. Paste Fericit in avans!

    • Catinca Vlad

      Iti multumesc mult pentru frumoasele urari si aprecieri! Ma motiveaza sa ma implic si mai mult in acest proiect scriitoricesc (am fortat putin nota) 🙂
      Iti doresc zile minunate, cu multa inspiratie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.