Eu aveam grădină cu frăguțe, ei au festivaluri

Stăteam cu picioarele atârnate și băteam cu călcâiul penultima treaptă de lemn. Așa cum fac mai toți copiii. De bucurie, de plictiseală, de nevoie de ritm.
De acolo, de sus, vedeam pădurea pătată de cer venind în valuri la picioarele mele. Și o ascultam cum se spărgea în sunetul de coasă, lăsându-și dârele de umbră pe iarba crudă.

Bunica mă îndemna mereu să cânt. De iele, de vulturi, de ploaie.
De-acolo, de sus, din gura podului de lemn. Îmi măsura naivitatea și-mi spunea că doar cântate de copii, descântecele alea vechi aveau putere să strămute norii. Și, Doamne, cu câtă convingere băteam cu călcâiele în scara de lemn, strigând și cântând soarelui de deasupa noastră.

Mă opream doar atunci când bunicul ieșea din brazdă și se așeza să bată coasa la umbra odăii. Atunci coboram și alergam la marginea ierbii ca să găsesc frăguțele pline de rouă. Și le înnodam în salbe subțiri de paie. Apoi le purtam așa la gât, preț de câteva minute, în vals de zumzet ars de soare. Iar când ritualul se încheia, apucam salba de un capăt și savuram bob cu bob, până când pe paiul lung nu mai rămânea decât aroma frăguțelor de munte.

Au fost multe și lungi zilele mele acolo, printre bunici. Și tot atât de multe îmi sunt și amintirile pe care le-am adus cu mine din satul lor.
Nu păstrez jucării din perioada aceea, pentru simplu motiv că… nu aveam. Munții mei erau adevărați și nu din plastic sau din carton. N-avem lipici, nici foarfecă, nici carioci. Natura mi-era hrană crudă pentru povești.

Dacă îmi răsfoiesc sufletul, mi-l regăsesc încrezător și fericit. Și nu pentru că bunicii mei petreceau timp de calitate cu mine (trebuie să fii țăran cu glie să poți înțelege roata vieții de la țară), ci pentru că la ei în curte găseai libertatea de-a fi artist de viață fericită.

Mi-am amintit de toate astea astăzi, răsfoind lista evenimentelor dedicate weekendului de 1 iunie. Îmi amintesc de mine, cea de atunci, de fiecare dată când o îmbrac pe fiica mea pentru atelierul de arte sau pentru plimbarea din parc. O privesc cum se răsucește pe călcâiele, cu rochia ei albastră prinsă în fundă. N-are un munte al ei și nici grădină cu frăguțe. Poate că… ea nu le duce dorul, atâta timp cât copilăria ei se rostogolește prin forfota urbană.
Nostalgia e doar a mea, nu a ei. 

Dacă nu plecați din București între 29 mai și 3 iunie, atunci Opera Comică pentru Copii vă invită la Festivalul Opera Copiilor. Cu această ocazie va avea loc și premiera spectacolului Sunetul Muzicii. În plus, copiii sunt așteptați la o serie de workshopuri și ateliere creative, concursuri și spectacole, toate completate de existența unui Aventura Parc, expoziții de fluturi vii și acvarii cu pești. Detalii despre evenimente găsiți aici.