Hummus pentru copii și părinți (rețetă adaptată)

De vreme ce nu mai e un lux să îți petreci concediile prin țări exotice, alimentele și preparatele culinare noi au pătruns repede în bucătăria urbană autohtonă. Gazpacho, falafel, hummus, guacamole, orez cu shiitake, supă de alge – din ce în ce mai multe au fost preluate și popularizate de site-urile culinare de la noi, diversificând meniurile din bucătăria multor români.

Eu nu sunt o bună cunoscătoare a bucătăriei internaționale. Am crescut în casa părintească cu preparate clasice românești, fără excese și fără experimente culinare. Pe unele dintre ele le-am preluat ca atare, pe altele le-am îmbogațit; cert este că de toate m-am folosit ca să mențin un ritual esențial în viața noastră de familie: masa servită împreună.

Se zice că farmaciștii sunt bucătari buni și meticuloși. Poate că da. Majoritatea.
Eu nu. Pe cât de mult îmi place să lucrez în receptură, cu mojarul în față, pe atât de mult îmi displace să petrec ore în șir în bucătărie.

Tocmai de aceea îmi plac preparatele simple și rapide. Un astfel de exemplu, care nu însumează mai mult de 5 minute de pregătire este hummusul. Noi obișnuim să îl servim fie la masa principală, fie ca gustare proteică înainte să ieșim la joacă.

Ca o paranteză: în alimentația Mariei îmi amintesc că am introdus năutul în jurul vârstei de 10 luni, iar hummusul abia după vârsta de 1 an. L-a îndrăgit încă de la început, iar azi continuă să fie printre preparatele ei preferate. Îl consumă ca atare sau pe felii de legume proaspete și, musai, „crănțănoase” – așa cum îi place ei să le numească – castraveți, ardei roșii sau morcovi.

Rețeta noastră (adaptată) de humus

Înainte de a mă apuca de lucru, verific dacă am în frigider suficient tahini (un ingredient esențial pentru reușita hummusului). Dacă nu, îl prepar pe loc, din două ingrediente simple: susan și ulei de floarea soarelui.

• De obicei lucrez cu 100 g de semințe de susan decorticat (cumpărat din supermarket), pe care le arunc într-o tigaie și le „încălzesc” puțin, atât cât să devină aurii, dar fără să se ardă,
• apoi le transform într-o pastă cu ajutorul blenderului, adăugând (aproximativ) 50 g ulei de floarea soarelui, puțin câte puțin,
• și, bineînțeles, praful de sare.

Consistența acestei paste ar trebui să fie ca în exemplul de mai jos (asemănător unui sos fin):

Pentru hummus, ingredientul de bază este năutul, pe care obișnuiesc să îl folosesc din conserve. Cel care se găsește la pungă necesită o perioadă mult prea mare de hidratare/fierbere, asemănător lintei și fasolei.

• • La o cantitate de 400 g de năut (cât are o conservă),

• • adaug 2-3 linguri de tahini (depinde cât de pregnant vreau să fie gustul de susan),

• • zeama de la o lămâie (și aici cantitatea poate varia în functie de mărimea lămâii, pentru că nu îmi doresc să obțin un preparat acru, ci doar arome potențate),

• • 1-2 căței de usturoi sau câteva pufuri de spray cu usturoi (am găsit tot în supermarket),

• • 2 linguri de ulei de măsline (adăugat treptat)
  • și sare, după gust.

Toate ingredientele se pasează cu mixerul, iar rezultatul seamănă cu o pastă tartinabilă (e indicat să se consume în decurs de 2-3 zile).

La final, vă las o listă cu mici observații:

✓ La prepararea hummusului folosesc doar câteva lingurițe de pastă de susan (tahini), restul cantității păstrându-se excelent la frigider într-un recipient închis, pentru mai multe săptămâni.

✓ Hummusul poate fi îmbogățit cu gust de ardei (folosesc pulpa fiartă/coaptă de la un ardei roșu)

✓ Dacă vreau să mă depărtez mai mult de rețeta originală, adaug mai multe legume fierte, păstrând, bineînțeles, năutul majoritar (ceapă, morcov, rădăcină de pătrunjel). De fapt, jonglez în acest mod atunci când prepar pentru copii.

✓ Pasta de susan o adaug chiar și în salata de vinete pentru un plus de aromă.

✓ Nu folosesc ulei de măsline când prepar tahini, deoarece, folosind o cantitate mare, are o aromă puternică ce se suprapune peste cea de susan prăjit.