Meniu Închide

Prima impresie despre Monkey Crush

Anul trecut, când a fost lansată în România Frog Crush, prima carte pentru copii dintr-o serie de cinci, scrise în rimă de Ian Worboys și ilustrate superb de Silke Diehl, nu am reușit să ajung la eveniment. Așa că am apelat la „recenzia” Marinei (o găsiți aici) pentru a afla detaliile din spatele coperților.

Acum o lună s-a lansat și cea de-a doua poveste, intitulată Monkey Crush. Ai mei prichindei tare mult s-au mai bucurat că au avut ocazia să o întoarcă pe toate părțile. (Daca nu mă credeți, martor stă montajul de mai jos.)

Nu știu voi cum procedați, dar noi (de la mic la mare) avem un obicei atunci când alegem o carte: indiferent de povestea din interior, dacă ilustrațiile nu ne plac, cartea nu ne intră la inimă. Așa se face că prima evaluare a cărții Monkey Crush a fost de natură estetică: „Vrem să vedem pozele! Vrem să vedem pozele!”

Silke Diehl, de meserie arhitect, și-a pus amprenta „maternă” în acest proiect, realizând niște desene naturale, simple, dar pline de detalii senzoriale, prin intermediul unor tonuri calde și coerente. Ilustratoarea germană a reușit să ascundă subtil latura fioroasă a animalelor sălbatice, tocmai pentru a nu acapara povestea. Liniile și culorile personajelor completează suspansul versurilor, pagină cu pagină.

sursă

Personajele sunt plasate într-un decor indian de unde nu lipsesc nucile de cocos, maimuțele, soarele arzător, felinele care se odihnesc la umbră și, nu în ultimul rând, elementul uman – vânătorul.

Povestea spusă de Ian Worboys este scurtă, dar stârnește multe întrebări. Scrisă în cuvinte simple și scurte și rostită actoricește (de către părinți) are toate șansele să acapareze atenția celor mici. Bineînțeles că eu am ales să le spun prima dată copiilor mei povestea în limba română, pentru ca mai apoi să ne distrăm cu muzicalitatea englezească a rimelor.

sursă

Monkey Crush mi-a aruncat la fileu mai multe teme de discuție, mai ales cu fiica cea mare. Dacă băiețelul meu de nici doi ani s-a mulțumit cu imitarea răgetelor sălbatice și cu ierarhizarea „cine mănâncă pe cine”, surioarei lui a trebui să îi explic de ce oamenii vânează animale, deschizând o discuție mai amplă despre animalele pe cale de dispariție, de ce nucile de cocos par a avea chip de maimuță, de ce buturuga mică răstoarnă carul mare și așa mai departe.

Cartea conține la final și un cântecel vesel pus pe note muzicale (căruia, recunosc, eu îi improvizez de fiecare dată o altă linie melodică – ce să fac, nu știu să cânt pe note 😕). În plus, fiica mea a mai descoperit ceva pe coperțile interioare ale cărții: un fel de „puzzle ascuns în nisip”, căruia i-a dat imediat viață din vârful pixului.

Monkey Crush mi-a lăsat impresia unei cărți plăcute și ofertante, acel gen de carte de care copiii mei nu se plictisesc. Și povestindu-le că vor urma încă trei volume, ne-am întrecut în idei despre viitoarele personaje. Întregul proiect poate fi urmărit aici. (Un mic pont: varianta audio a primelor două povești este încarcată pe site).

Catinca Vlad - Monkey Crush
sursă

(Visited 38 times, 1 visits today)
Posted in Parenting în mii de culori, Testat și povestit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.