Lână merinos cu pigmenți de toamnă

De câteva zile, la orice colț de fereastră se zărește doar roșu-pământiu, e acea nuanță pe care o puneam, atunci când eram mică, pe vârf de pensulă și înșiram povești în coșuri mari de răchită. Geometric, abstract, pufos sau fără umbre, roșul a rămas până astăzi figurantul principal al manifestărilor mele artistice.

Era o pădure aromată în spatele casei în care am crescut. La fiecare sfârșit de toamnă se învăluia cu ceață deasă și rece, lăsându-mă pe mine să o pictez din amintiri. Îmi aduc aminte cum alergam vinerea, pe drumul îngust de la grădiniță spre casă, cu planșele în mână, doar-doar se vor usca mai repede. Compoziții curajoase, moriști de culori, personaje abstracte, toate își găseau locul în picturile mele pe care le înghesuiam apoi acasă, pe pervaz, în frânturi de soare tomnatic, lângă ghemele de lână ale bunicii. Cred că din planșele mele se inspira bunica atunci când lucra ciorapii de iarnă în zeci de culori: albul era cel mai darnic, dar avea și galben, și grena, și bej.

Așa îmi amintesc eu lâna pe care-o răsucea bunica pe fusul de lemn, cu picuri de culoare cât era firul de lung. Și aspră, mult prea aspră pentru pielea mea de copil. Greu mă convingea bunica să port vesta fără nasturi și ciorapii de iarnă, deși la grădiniță toată lumea purta lână: de la căciuli cu moț și pulovere cu model pe piept, la pantaloni strâmți și mănuși cu un deget.

Astăzi, cu tablourile copilăriei înșirate în minte arunc pe furiș privirea spre fiica mea. E la fel de fascinată de curcubeul toamnei ca și mine. Îmi pictează cu vârful mic de pensulă o frunză de arțar și-mi strigă cu toată convingerea că „toamna e rotie, mami”. Se simt în toată casa aburii dulci de supă cu prune uscate, ea scotocește prin borcanele cu vopsea și înșiră dâre pe hârtia albă, ca un artist desăvârșit.
Și ea poartă lână, la fel de colorată ca palmele-i de pictoriță, dar o lână moale și plăcută. O poartă din cap până-n picioare, fără să o înțepe sau să-i creeze cel mai mic disconfort. E o lână la care eu nici nu știam să visez. Am găsit-o la un târg și m-a convins atingerea uluitor de moale. Între timp am descoperit că e o întreagă nebunie în jurul ei, de când a devenit cunoscută în rândul tinerilor părinți.

Dacă din experiența personală știam că lâna de la bunica „ține de cald” și are proprietăți de autocurățare (care s-ar traduce prin capacitatea antibacteriană a fibrelor), descoperirea tesăturii din lână merinos s-a dovedit a fi o revelație. Fibrele ondulate și extrem de pufoase reglează fluctuațiile de temperatură ale corpului şi menţin o temperatură constantă. Corpul nu se supraîncălzește și nici nu simte umezeala, pentru că țesătura are și proprietati higroscopice. Astfel că, hainele din lână merinos devin ideale pe parcursul întregului an.
Noi le-am încercat pe cele de la CeLaVi, confortabile și elastice, cu care fiica mea doarme sau aleargă prin casă. Le găsiți la ChicPitic, cu imprimeuri delicate și pigmeți de toamnă.