
Oamenii prețuiesc mai mult natura atunci când conștientizează cu adevărat beneficiile acesteia asupra sănătății. Unul dintre recentele studii publicate în Health & Place Journal a dezvăluit legătura dintre incidența bolilor și geografia locului în care oamenii trăiesc. De exemplu, cercetătorii britanici au constatat că patru din cinci persoane se declară mai sănătoase atunci când locuiesc în vecinătatea mării. Astfel de studii ar trebui să constituie argumente suficiente pentru influențarea agendei politice a fiecărei țări. Politicile publice din domeniul protecției mediului nu ar trebui abandonate, mai ales într-un moment ca acesta, în care problemele de sănătate fac obiectul unei atenții din ce în ce mai mari.
Contextul pandemic a creat, pentru mulți dintre noi, nevoia evadării din marile aglomerări urbane. Poluarea chimică și fonică nu mai sunt singurele pericole urbane de care încercăm să scăpăm. Anxietatea și depresia sunt la fel de prezente. Tocmai de aceea, mulți oameni au început să vadă beneficiile reale ale vieții din vecinătatea naturii. Au înțeles că achiziționarea unei locuințe într-un cadru natural este o investiție pe termen lung în sănătatea fizică și mentală a întregii familii. Iar apropierea mării poate fi un nou „acasă”. Motivele sunt multiple, eu mă voi opri doar la cele care au o susținere științifică.
Nisipul
Nu știu câți dintre voi ați auzit de “earthing”. Dincolo de semnificația spirituală a conceptului – reconectare la energia Pământului – mersul desculț pe diferite substraturi naturale (așa cum este nisipul) are o mulțime de beneficii dovedite științific. Suprafața Pământului este încărcată electric cu ioni cu sarcină negativă care au tendința de a se cupla cu radicalii liberi care apar, în mare parte, datorită radiațiilor solare. Radicalii liberi sunt răspunzători pentru stresul oxidativ la care suntem supuși zilnic, afectând organismul până la nivel celular.
Astfel că, mersului desculț pe nisip aduce un beneficiu corpului similar substanțelor antioxidante. Iar rezultatele pe termen lung se traduc prin îmbunătățirea imunității.
Nu trebuie neglijat nici efectul cardiovascular pe care îl are mersul pe nisip. Studiile făcute pe grupuri de voluntari sănătoși, atât pe nisip umed, cât și pe nisip uscat converg către aceeași concluzie: parametrii plasmatici mult îmbunătățiți care se traduc, pe termen lung, prin riscuri cardiovasculare reduse.
O rutină zilnică de mers pe nisip, mai ales după multe ore de birou, ajută musculatura și aparatul locomotor să își recapete tonusul și postura corectă. Pășind pe plajă, corpul se contrabalansează în mod repetat, lucrând astfel mai multe grupe de mușchi decât un mers pe suprafețe plane (cum este banda de alergat, de exemplu). Pe lângă această “remodelare corporală” există și un avantaj estetic al contactului direct cu nisipul, acela de peeling natural.
Sunetul
În general, sunetele naturii scad răspunsul sistemului nervos simpatic al corpului, responsabil de reacții de tip „stare de alertă” și activează răspunsul sistemului nervos parasimpatic, cel care ajută corpul să se relaxeze pentru a se concentra pe desfășurarea funcțiilor normale: digestie optimă, schimb nutritiv eficient, respirație corectă.
Sunetele produse de valurile mării, deși ar putea fi considerate puternice din punct de vedere al intensității sonore, ele nu sunt niciodată bruște. Oamenii de știință au observat că atunci când un sunet apare brusc (similar unui țipăt) provoacă tresărire, chiar dacă este de intensitate medie. În contrast, sunetele valurilor au un crescendo lent și apoi o prăbușire graduală, fără momente de liniște intercalate. Astfel se explică de ce plimbările pe faleză, lângă mare, induc o stare de calmare, similară meditației.
Aerosolii
Circulă o glumă între oamenii de știință, care spune cam așa: “Se simte ceva în aer și nu e dragostea. Sunt ionii negativi”. Aceeași ioni negativi despre care am discutat mai sus.
Cu toții am experimentat acea stare de bine de după ploaie, mai ales într-un cadru natural. La fel se întâmplă și lângă o cascadă sau lângă mare. De vină sunt aerosolii, acele molecule invizibile care se formează datorită apei și aerului în mișcare. Încăperile în care ne petrecem mare parte din timp au un aer uscate datorită sistemelor de ventilație și de încălzire. Acest mediu favorizează apariția stării de oboseală pe care o resimțim din ce în ce mai des. Ca să nu mai vorbim de afectarea aparatului respirator și consecințele clinice care derivă de aici (astm, rinite, alergii etc.)
Există însă o deosebire între particulele de aerosoli din vecinătatea unei păduri, chiar și a unei cascade de munte, și particulele de aerosoli de la mare. Acestea din urmă au un efect antibacterian, de purificare a aerului mult mai ridicat datorită antrenării în atmosferă a apei saline bogate în minerale. Nu întâmplător, medicii pediatri recomandă părinților terapia cu aerosoli în primii ani de viață ai copiilor, nu în saline, ci chiar la malul mării.
Priveliștea
Doar vederea mării și priveliștile pe care le poate oferi o locuință lângă mare provoacă un flux de substanțe neurochimice la nivelul creierului, substanțe care induc starea de bine și relaxarea. Studiile imagistice la nivelul creierului sugerează că activitatea acestuia scade la vederea unui „albastru infinit”. Nu degeaba spunem că ne „golim” mintea de toate grijile și trecem în modul de introspecție, reflectând la adevăratele noastre valori și nevoi.
La nivelul Uniunii Europene există o inițiativă interdisciplinară, numită Blue Health, care are ca obiectiv măsurarea impactului pe care „spațiul albastru” și clima il au asupra sănătății populației urbane. Prin spațiu albastru trebuie să înțelegem orice vecinătate a apei, care îmbunătățește (prin efect vizual) starea de bine a locuitorilor dintr-o anumită regiune.
Potrivit psihologilor, vederea culorii albastre aduce un beneficiu neurologic superior expunerii la verdele de pădure. Studiile au fost făcute în special la persoanele în vârstă și s-a observat o îmbunătățire a stării psihologice a acestora la vederea unui ocean comparativ cu o pădure.
Un mod de viață sustenabil
Așa cum spuneam și mai sus, doar cei care simt beneficiile terapeutice ale naturii, sunt motivați să respecte mediul în care trăiesc printr-un stil de viață sustenabil. Din păcate, rigiditatea orașelor rupe de cele mai multe ori legătura oamenilor cu natura. Pentru unii dintre noi, evadarea temporară (în vacanțe) sau definitivă este cea mai potrivită soluție.
În Constanța, de exemplu, Boreal Plus a dezvoltat un proiect rezidențial responsabil și sustenabil, premiat recent de către International Property Awards cu titlul Residential Development, ceea ce confirmă că ansamblul construit este unul premium. Acesta include 18 vile elegante și 9 blocuri de apartamente (studiouri, 2 camere, 3 camere), materialele și tehnologiile folosite având rolul de a asigura o eficiență energetică ridicată (conform cerințelor BREEAM).
Ansamblul rezidențial are panouri solare, sistem de colectare selectivă și gestionare a deșeurilor, iluminat eficient și sisteme de recuperare și gestionare a apei folosite. Plus o mulțime de alte facilități: spații verzi amenajate, grădiniță, parc cu locuri de joacă pentru copii, locuri de parcare private și spații comerciale. Pentru a vă convinge, vă las mai jos clipul de prezentare.
https://www.youtube.com/watch?v=70DS5XKm1AY
Surse:
1. WebMD, Negative Ions Create Positive Vibes
2. Healthline, Exploring Earthing Science and the Benefits Behind It
3. Sciencedaily, Coastal living linked with better mental health