CatincaAi flămânzit ani întregi la ușa casei mele.
Te-ai învârtit mereu pe lângă mine ca un animal de pradă cu blana umedă, lipită de coaste. Am evitat să te privesc, dar de fiecare dată când mă întorceam cu spatele, îți simțeam respirația ghemuită sub umbra mea.
Ai pândit, clipă de clipă, frimituri din viață ca să îți potolești foamea convulsivă. Iar atunci când ai putut, ai urlat. Nopți la rând. Până când ai răgușit.
De atâta teamă mi-a înghețat rațiunea. Și am plâns.
Atunci când părea că ai adormit, am strecurat viață în casa mea. Și am înflorit-o de multe ori. Ba chiar am îndrăznit să mă dezbrac de frică.
M-ai lăsat să cred că ai plecat. Când tu, de fapt, îți potriveai cărțile jocului sumbru.
Și ai mușcat din nou. Din trup și din viață.
(Visited 140 times, 1 visits today)
Imi e tare cunoscut sentimentul! M-ai facut sa privesc iar …in mine.
Dincolo de zâmbete și culori suntem doar oameni.
Imi place tare mult cum dai viață emoțiilor, cum le exprimi pentru a le putea simți și alții la fel, pentru fiecare cred ca inseamna ceva metaforele de mai sus…
Îți mulțumesc, Raluca! L-am scris dintr-o suflare, dar abia după ce l-am publicat am realizat că se poate plia pe mai multe povești de viață.
Pingback:Reset - Sănătatea nu are sezonalitate