Incluziune socială: persoanele fără adăpost din România

Context

Conform statisticilor internaționale înainte de începerea pandemiei 1,8 miliarde de oameni din întreaga lume nu aveau un adăpost și aproximativ 3 miliarde de oameni nu aveau acces la utilități. În România există multe comunități care trăiesc în sărăcie extremă. O consecință majoră a nivelului scăzut de trai este lipsa unui cămin/adăpost racordat la utilitățile de bază (apă curentă, sistem de canalizare și energie electrică).

La nivelul României nu există o strategie națională de colectare a datelor privind persoanele fără adăpost. Federația Europeană a Organizațiilor Naționale care lucrează exclusiv cu persoanele fără adăpost (FEANTSA ) și care este singura rețea europeană majoră care întreprinde acțiuni, cu sprijin financiar de la Comisia Europeană, a întocmit o “fișă de țară” pentru România pe baza puținelor date existente. 

Statistici

Mai jos am prezentat succint evoluția cifrelor, conform ultimului update din noiembrie 2020:

Conform recensământului din 2011, profilul oamenilor fără adăpost din România era următorul: peste 95% trăiau în zone urbane (33% în București). Aproape 80% erau bărbați de vârstă activă (între 25 şi 64 de ani), majoritatea necăsătoriți, văduvi sau divorțați. Îngrijorător este că 10% din populația fără adăpost era reprezentată de copii.

Inițiativă

Deși a existat o Strategiei Naționale de Incluziune Socială și de Reducere a Sărăciei pentru perioada 2015-2020, planul nu a fost implementat cu succes. De aceea, activitățile de lobby și advocacy sunt extrem de necesare pentru a influența agenda politicilor publice din acest domeniu.
Asociațiile, fundațiile și ONG-urile pot influența, de asemenea, organele legislative. Toate acestea sunt implicate deja în combaterea fenomenul sărăciei și pot sprijni prin expertiză și rețea de relații. Ele monitorizează permanent situația, culeg informații,  realizează profiluri ale grupurilor defavorizate, se implică proactiv în comunitățile respective și, de multe ori, antrenează alte grupuri ale societății civile sau chiar mass-media.

Obiectiv

Principalul obiectiv al unor astfel de inițiative ar fi crearea cadrului legislativ pentru construcția unor locuințe sociale în zonele/localitățile cu nivel ridicat de sărăcie. Asigurând un acoperiș deasupra capului și un minim de cerințe sanitare (apă curentă și energie electrică), va crește bunăstarea socială, va crește interesul pentru educație și pentru ocuparea unui loc de muncă. Dacă ținem cont și de contextul pandemic actual, această inițiativă de incluziune socială ar aduce beneficii în problemele de siguranță națională (prin gestionarea mai bună a focarelor și împiedicarea transmiterii virusurilor).

Argumente

Orice om, conf art. 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, are dreptul la hrană, locuință, servicii sociale și medicale de bază. 

Locuința este un element fundamental al siguranței, sănătății, demnității și bunăstării oamenilor. Un adăpost înseamnă mai mult decât un acoperiș deasupra capului. Iar această pandemie pe care o traversăm cu toții ne-a forțat să ne izolăm acasă. Pentru siguranța socială și medicală, acest “acasă” înseamnă un minim de confort, utilități care să permită o igienă de bază, acces la învățământul online și la serviciile medicale de urgență. 

Puținul ajutor pe care persoanele fără adăpost îl primeau înainte de pandemie, prin intermediul asociațiilor și centrelor de zi/noapte a dispărut datorită restricțiilor impuse de autorități pentru combaterea răspândirii virusului COVID19.

Siguranță națională

Astăzi vorbim de pandemia provocată de SARS-CoV-2, dar peste câțiva ani vom vorbi de alte provocări/urgențe medicale. Siguranța națională ține și de gestionarea eficientă a îmbolnăvirilor (de varicelă, hepatită, gripă etc.). Lipsa de informare, lipsa regulilor și a condițiilor minime de igienă și imposibilitatea “izolării la domiciliu” duc la extinderea focarelor în zonele afectate de sărăcie extremă.

Fondul de locuințe

Un alt argument care susține nevoia construirii unor locuințe sociale reiese din documentele publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). Conform acestora, autoritățile publice locale “dețin și gestionează un fond de locuințe pe care le închiriază către populația cea mai săracă”. Acestea sunt fie clădiri cu condiții inadecvate de locuire, în care nu s-a investit în ultimii ani, fie locuințe sociale care au acumulat restanțe la plata utilităților și riscă să fie deconectate de la acestea. În plus, numărul total al locuințelor înregistrate ca unități locative sociale este de aproximativ 28.000, pe când numărul cererile depășește 67.000. Nevoia unor noi construcții, care să asigure condiții de trai decente pentru categoriile sărace și vulnerabile este foarte mare.

Locuințele sociale sunt investiții strategice pe termen lung. În prezent, autoritățile locale sunt doar administratori ai aceste case sociale, nu se implică în facilitarea accesului chiriașilor la servicii medicale de bază, la educație sau la piața muncii. 

Uniunea Europeană atenționează că subvenționarea sectorului locuințelor sociale garantează drepturile fundamentale ale cetățenilor, limitează problemele de sănătate datorate condițiilor precare de trai și creează locuri de muncă locale. 

Copiii abandonați

Și nu în ultimul rând, intră în discuție problema copiilor abandonați sau care fac parte din familii vulnerabile. Construirea unor locuințe sociale ar fi ca o “plasă de protecție” pentru aceștia în fața discriminării și marginalizării.

Analizând observațiile și recomandările din Carta Albă a Tinerilor fără Adăpost din România, publicată în 2017, ne dăm seama că reinserția socio-profesională a tinerilor fără adăpost este mult mai mare decât a adulților care trăiesc în condiții similare. 

În consecință, asigurarea unui mediu de locuire de bază ar influența evoluția tinerilor și ar crea o bază de suport pentru programele educaționale destinate acestora. 

Bibliografie

1. “2020 Theme: Housing For All”, United Nations, 2020. Disponibil la: https://www.un.org/en/observances/habitat-day
2. Carta Albă a Tinerilor fără Adăpost din România, Asociația Young Initiative, 2017. Disponibilă la: https://www.younginitiative.org/wp-content/uploads/2015/09/WhitePaper_RO_TineriFaraAdapost.pdf
3. Codul de etica al practicienilor de lobby si advocacy, Disponibil la: http://www.registruldetransparenta.ro/codul-de-etica.html 
4. Effects of Poverty, Hunger and Homelessness on Children and Youth, în American Psychological Association, 2009. Disponibil la: https://www.apa.org/pi/families/poverty
5. Paul, C, Strategic Communication: Origins, Concepts, and Current Debates, 2011, apud. Răceanu, A, op cit, p 17.
6. Profiroiu, M.C. și Iorga, E, Manual de Politici Publice, Editura Economică, 2009, p. 17.
7. Romania Country Fiche, FEANTSA, 2020. Disponibil la https://www.feantsa.org/public/user/Resources/country_profiles/RO_-_Country_Profile_2020.pdf
8. Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, MMFPSPV, 2015.  Disponibil la: http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Transparenta/Dezbateri_publice/2015-04-17_Anexa1_ProiectHG_SIS.pdf