Stări de toamnă

Mai țineți minte Abecedarul din anii ’90, care aproape de coperta de final înșira pe patru pagini povestea bătrânului An cu cele patru fiice ale lui?
Erau niște domnițe joviale, ce-și purtau părul despletit peste rochiile țesute din fir subțire de flori și frunze sau din scântei de gheață.

Îmi amintesc că la vârsta aceea (încă) rigidă a uniformelor de școală mă fascina eleganța verii și agerimea din spatele dialogurilor închipuite cu celelalte surori-anotimpuri. Iar această imagine antropomorfă a anotimpului preferat am păstrat-o toată viața. Poate și pentru că sunt o persoana solară, născută în sufletul lui august?

Toamnele mele, în schimb, nu s-au suprapus peste chipul roditor și feminin imprimat sub formă de jună pe hârtia groasă a manualelor. Paltonul de damă, cu broderii negre, de pe umerii ei nu se potrivea forței cu care mi se înrădăcinau toamnele, an de an, în viața mea.
Eu am simțit lunile de toamnă mai degrabă puternice, determinate și masculine. Și mai ales echilibrante, după lunile vaporoase de vară. Exact așa cum un bărbat echilibrat armonizează o femeie suavă și plină de farmec.

Toamnele mele îmi amintesc de cei mai importanți bărbați din viața mea.

De la atașamentul patern care conturează, în mare parte, stima de sine a oricărei fete, la aventura adolescentină a marii iubiri care maturizează personalități și până la apariția întâiului născut, toate aceste întâlniri mi-au întregit tabloul vieții.

Timpul n-a avut răgaz să-i sărbătoresc vreodată împreună pe cei mai dragi bărbați ai mei, în mijloc de toamnă. Dar am învățat să mă bucur că mi-au fost dăruiți în cele mai importante momente ale existenței mele.

Dacă toamna mea ar fi o persoană, atunci, cu siguranță, ar fi bărbat.

Îmi imaginez toamna defilând pe propriile alei îngălbenite într-un palton scurt, bleu-marin, cu două rânduri de nasturi și cu niște ghete de piele casual, legate cu șireturi. Pășind calm, în ritmul sacadat al ticăitului de ceas, fără să-și ascundă mâinile în buzunare.

Îmi imaginez că i-ar plăcea doar ceasurile elegante, purtate pe curea în nuanța mahonului. Cred că i-ar da un plus de determinare și siguranță, fără să se lase atras în capcana timpului mult prea îngust (așa cum se întâmplă cu noi, femeile, atunci când privim insistent minutarul).
Pe sub paltonul cu revere mari și buzunare oblice cu bordură ar purta un pulover fin din lână merinos, cu guler rotund la baza gâtului. Iar pe deasupra, poate, ar înnoda un șal acaju în nuanța ghetelor.

Iar ca ținuta să îmbrace aerul formal masculin-tomnatic, nu cred că i s-ar potrivi altceva mai bine ca o pereche de pantaloni slim maro de culoarea trabucului.

Dincolo de imaginația mea și jocul de culori vestimentare, de accesorii textile sau atitudine, toamna pentru mine emană stări și sentimente, mai puternic decât orice alt anotimp. Pentru că ea îmi oglindește statornicia și demnitatea tatălui meu, armonia și susținerea soțului meu și farmecul tânărului meu fiu.
Toamna îmi echilibrează fiecare vară plină de efervescență și îmi îmbrățișează trăirile. An după an.

 

Cu acest articol particip la prima probă SuperBlog 2017